vineri, 30 martie 2018

Dosare penale întocmite de politistii de frontiera

Doi bulgari, depistaţi de polițiștii de frontieră în timp ce pescuiau în apele românești

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Gârla Mare, județul Mehedinţi, au depistat, într-o ambarcaţiune pescărească, doi pescari bulgari care au trecut ilegal frontiera pentru a pescui în apele teritoriale româneşti ale Dunării,.
În baza acordului de readmisie, cetăţenii bulgari au fost predați autorităţilor de frontieră vecine, pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale.


În data de 29.03.2018, în jurul orei 13.30,  poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Gârla Mare-I.T.P.F. Timişoara, aflându-se în misiune pe fluviul Dunarea, au depistat, în apele teritoriale româneşti, o ambarcaţiune pescărească care avea la bord două persoane.  
Ambarcaţiunea se afla  pe direcția kilometrului fluvial 820, la 100 metri de malul românesc, iar cele două persoane  efectuau activităţi de pescuit comercial cu ajutorul unei plase de pescuit tip năvod.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că pescarii sunt doi cetăţeni bulgari cu vârste de 38 şi 50  de ani. Bărbaţii au declarat că au trecut frontiera în România, fără să îşi dea seama, în timp ce pescuiau.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Totodată, au fost întreprinse demersurile necesare pentru punerea în aplicare a acordului de readmisie cu Bulgaria, cei doi cetateni straini fiind preluaţi de către autorităţile de frontieră bulgare, pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale care se impun.

Peşte fără documente legale,

 confiscat de poliţiştii de frontieră mehedinţeni


    Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Svinița au depistat în trafic un cetăţean român care transporta, în condiţii improprii, cu autoturismul proprietate personală, 36 kg fără a deţine documente legale.
        
    Ieri, 29.03.2018, ora 20.30, în cadrul unei acţiuni de combatere a braconajului piscicol, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Svinița – I.T.P.F. Timişoara au oprit pentru control, la intrare în localitatea de frontieră Svinița, un autoturism marca Volkswagen Golf, la volanul căruia se afla cetăţeanul român Ilie R., în vârstă de 54 ani, domiciliat pe raza judeţului Mehedinţi.
         La controlul autoturismului, poliţiştii de frontieră au descoperit pe bancheta din spate, în doi saci de rafie, 36 de kg peşte proaspăt din specia somn, pentru care şoferul nu deţinea documente legale. Pestele era transportat în condiţii improprii, bărbatul declarând că l-a cumpărat din localitatea Svinița de la o persoană necunoscută, pentru consum propriu.
          Peştele a fost ridicat în vederea confiscării şi predat unei societăţi comerciale autorizate, conform prevederilor legale, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  comercializare ilegală a peştelui ori deţinerea sau transportul în vederea comercializării fără documente legale a peştelui.
        
Cetățean sârb, depistat în timp ce încerca
 să treacă fraudulos frontiera

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga, jud. Timiş, au depistat  un cetăţean sârb care a încercat să  treacă ilegal frontiera din Serbia in Romania, deoarece avea interdicţie de a intra în spaţiul Schengen.
           
În data de 28.03.2018, în jurul orei 23.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga, în cooperare cu polițiști din cadrul Poliției Orașului Sânnicolau Mare, au desfăşurat o misiune specifică în zona de competentă în urma căreia au depistat, pe comunicația ce face legătura între Lunga şi Sannicolau Mare, în apropierea localității de frontieră Nerău, o persoană care nu vorbea limba română și nu își justifica prezența în zona de frontieră.
Bărbatul a fost dus la sediul sectorului pentru cercetări, ocazie cu care s-a stabilit că este un cetățean sârb, în vârstă de 39 de ani.  Acesta a declarat că a încercat să intre ilegal în România, din Serbia, deși deținea pașaport valabil, deoarece știa că are interdicție de a intra în Spațiul Schengen si credea ca nu poate intra în ţara noastră.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, persoana în cauză urmând a fi preluată de către autorităţile de frontieră sârbe în baza acordului de readmisie, în vederea continuării cercetărilor.

COMUNICAT DE PRESA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu