vineri, 23 martie 2018

Dosare penale întocmite de politistii de frontiera


Şapte cetățeni din Kosovo, depistați de polițiștii de frontieră timișeni


Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia, jud. Timiş, au desfăşurat o acţiune pentru combaterea migraţiei ilegale în urma căreia au depistat şapte cetăţeni din Kosovo, care au încercat să  treacă ilegal frontiera din Serbia.
Cele şapte persoane au fost preluate de autorităţile sârbe în baza acordului de readmisie, în vederea continuării cercetărilor.


            În data de 22.03.2018, în jurul orei 12.30, acţionând în baza unor informații  primite de la o firma de taximetrie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia, județul Timiș, au declanşat o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale. Astfel, pe comunicația Grabat - Jimbolia, au fost depistate trei taximetre în care se aflau ca pasageri şapte cetăţeni străini.
Având suspiciuni cu privire la prezența în zona de frontieră, cei în cauză au fost conduşi la sediul sectorului pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, s-a stabilit că persoanele în cauză sunt șapte cetăţeni din Kosovo, toți bărbați, având vârste cuprinse între 18 şi 39 de ani.  Bărbaţii nu aveau documente valabile pentru trecerea frontierei şi au declarat ca au încercat să treacă ilegal din Serbia pentru a ajunge în Elveția.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar cele șapte persoane au fost preluate de către autorităţile de frontieră sârbe în baza acordului de readmisie, in vederea continuării cercetărilor.
Pornind de la acest caz, recomandăm încă o dată cetăţenilor care desfăşoară activităţi de transport şi taximetrie să nu transporte persoane necunoscute în apropierea sau spre frontiera de stat, iar în situaţia în care le sunt solicitate astfel de servicii, să anunţe echipajele Poliţiei de Frontieră, apelând numărul de telefon care funcţionează non-stop, 0219590.

Urmărit general, depistat în P.T.F. Cenad

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Cenad - judeţul Timiş au depistat un cetăţean român, urmărit general, care avea de executat o pedeapsă privativă de libertate de doi ani pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violențe.

În data de 22.03.2018, în jurul orei 10.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad – I.T.P.F. Timişoara s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice, cetăţeanul român R. Florin, în vârstă de 33 de ani, fiind domiciliat pe raza județului Hunedoara.
Cu ocazia efectuării controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul figura în bazele de date ca fiind urmărit în vederea arestării, alertă introdusă de autorităţile române în data de 09.03.2018. Persoana în cauză era căutată în vederea executării unei pedepse cu închisoarea de 2 ani pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violențe.
Bărbatul în cauză va fi predat unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu