joi, 22 februarie 2018

Expozitie de arta la Bocsa ”DRAGOBETELE - Culorile iubirii” 23.02.2018

Cu bucurie așteptăm sărbătorile dragostei, dar mai ales pe cele românești, neaoșe, tradiționale, care trebuie conservate dar în același timp promovate!
Suntem bucuroși că putem face parte din „tagma” celor care încearcă să promoveze arta românească în rândul publicului larg, aducându-ne astfel aportul la păstrarea identității naționale și prin artă!
         „DRAGOBETE – Culorile iubiri!”este expoziția de artă a UAP Bocșa, sprijinită de Primăria orașului Bocșa, Consiliul Local Bocșa și Casa Orășenească de Cultură, vineri 23 februarie 2018, cu începere de la orele 17,00 în sala de spectacole a instituției noastre, cea care încearcă să atragă atenția iubitorilor de artă că tradițiile și obiceiurile românești sunt mereu o sursă de inspirație. Expun artiștii: Elena Hăbășescu, Doru Văsiuți, Georgeta Tăranu, Narcisa Liuț și mai tinerii Andreea și Beniamin Negrea, iar prezentarea va fi făcută de criticul de artă, doamna dr.fil. Ada D. Cruceanu.
         Ne vor fi alături: Alex Potra, Ștefan Minică și Cristina Răduț, elevi ai clasei de chitară a profesorului Marius IANA-DOBRE de la Școala populară de arte și meserii „Ion Românu” din Reșița, întregind astfel, prin prestația lor, manifestarea bocșeană.
         Organizatorii vă așteaptă cu mult drag la această sărbătoare românescă, pregătind și surprize celor prezenți.
         Cu stimă și considerație,

COMUNICAT DE PRESA           

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu