miercuri, 3 ianuarie 2018

POLIȚIȘTII AU FOST LA DATORIE, SĂRBĂTORILE AU FOST LINIȘTITE!

 Fără evenimente deosebite în perioada 30.12.2017 – 02.01.2018  

Poliţiștii din Caraș-Severin au fost la datorie în perioada Revelionului, pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, și, din fericire, nu am înregistrat evenimente deosebite.

Astfel, polițiști au intervenit la 199 de evenimente din care 154 sesizate prin SNUAU 112. Au fost aplicate 232 sancțiuni contravenționale, din care 30 la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice și 186 la OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.


Pe linie de circulație publică, nu am înregistrat accidente grave, în urma acțiunilor polițiștilor rutieri au fost constatate 2 infracțiuni, au fost reținute 8 permise de conducere și au retrase 3 certificate de înmatriculare.

În total polițiștii au fost sesizați cu privire la săvârșirea a 26 de infracțiuni, din care 9 împotriva persoanei (amenințări, loviri sau alte violențe), 10 împotriva patrimoniului (5 furturi, 4 distrugeri), 3 pe linia nerespectării regimului materialelor pirotehnice, 2 la regimul rutier, 2 alte infracțiuni.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu