marți, 2 ianuarie 2018

Etnia germană din Reșița, la ceas de bilanț, 2017

Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița au organizat în anul 2017, pe lângă multe altele, următoarele manifestări principale: „Decada Culturii Germane în Banatul Montan” (cea de a XXVII-a ediție, 6 - 15 octombrie) cu cea de a XXIV-a ediție a sărbătorii „Heimat“-ului germanilor din Banatul Montan la Bocșa organizată în 8 octombrie, „Zilele Literaturii Germane la
Reșița” (cea de a XXVII-a ediție, 6 - 10 aprilie), „Parada Portului Popular German la Reșița” (cea de a XXIII-a ediție, 14 octombrie), „Iubindu-L pe cel Răstignit, ne îndreptăm spre Sărbătoarea Luminii” (cea de a XII-a ediție a manifestării ecumenice, 4 aprilie), „Primăvara culturală germană la Reșița” (cea de a XV-a ediție, 4 - 29 mai), „Te salut, copilărie” (cea de a IX-a ediție, 30 mai, 8 iunie), „Iunie - luna expozițiilor” (cea de a X-a ediție), „Germana din plăcere” (cea de a XVIII-a ediție, 31 iulie - 6 august), „Gărâna în septembrie“ (cea de a XIX-a ediție, 31 septembrie - 1 octombrie), cea de a „15-a Întâlnire a formațiilor muzicale și a corurilor germane în Banatul Montan” (6 octombrie), expoziția filatelică „ETNIC 2017” (3 noiembrie) și „Toamna culturală germană la Reșița” (cea de a XV-a ediție, 3 - 27 noiembrie).
În plan central au stat în acest an îndeosebi evenimentele care au marcat 30 de ani de la constituirea Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților din Reșița în zilele de 18 și 19 noiembrie 2017, cu oaspeți importanți din țară și de peste hotare.
De asemenea, în 2017 s-au comemorat prin intermediul a 37 de manifestări organizate sau co-organizate de către noi, 500 de ani de reformă protestantă, acestea culminând cu Prima Întâlnire a Evanghelicilor din Banat care s-a desfășurat la Reșița în data de 14 octombrie 2017, manifestarea fiind una cu participare internațională.
Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița au lansat în octombrie un nou proiect cultural pentru municipiul de pe Bârzava. Este vorba despre proiectul „Cultură și artă în Reșița Montană“ care se va derula până în anul 2021, când vom sărbători cu toții 250 de ani de industrie la Reșița. În cadrul proiectului vor avea loc diferite manifestări de cultură muzicală, expoziții de artă plastică, întâlniri literare și de dezbateri spirituale și culturale care se vor desfășura în Reșița veche, sau Reșița Montană, cum era oficial în urmă cu mulți ani.
În decursul anului 2017 au fost editate 12 numere din publicația lunară „Echo der Vortragsreihe” („Ecoul Asociației”) din cele 336 apărute în total din 1 februarie 1990 până în prezent, 3 numere speciale dedicate celor mai importante evenimente culturale ale etniei germane din Banatul Montan (din cele 100 editate în total până în prezent), precum și zece cărți, apărute la Editura „Banatul Montan”, din cele 86 apariții editoriale de până acum. Au apărut de asemenea două numere ale periodicului „info“ (din totalul de 16 numere apărute până în prezent).
În anul 2017 au fost editate 33 plicuri filatelice ocazionale și 34 ștampile filatelice ocazionale (cel mai bogat an în acest sens) și a fost emisă o medalie dedicată evenimentului „30 de ani de la constituirea Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților din Reșița”. De asemenea a fost comandată apariția a câte două mărci poștale dedicate evenimentului „30 de ani de la constituirea Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților din Reșița”, realizate la Post Austria și la Poșta Ucraina în luna noiembrie 2017. A mai fost realizat și următorul produs media: CD-ROM „Die Banater Berglanddeutschen = Germanii din Banatul Montan“, Nr. 15 / 2017.
De asemenea a fost actualizată lunar pagina web în limba germană www.dfbb.ro (coordonatori: ing. Hugo Eduard Balazs și jurnalista Astrid Weisz). Începând cu 1 aprilie 2015 există și o pagină de Facebook coordonată de dr. ing. Christian Paul Chioncel.


Erwin Josef Țigla

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu