marți, 23 ianuarie 2018

Accident de muncă grav

Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş-Severin a fost informat de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin cu privire la producerea unui eveniment într-un parchet forestier de pe raza Ocolului Silvic Anina.

Evenimentul s-a produs luni, 22 ianuarie 20 GRAV18, în jurul orei 11, fiind implicat un angajat, (fasonator mecanic), în vârstă de 45 de ani al unei firme cu sediul social Anina.
Din primele informații, s-a constatat faptul că în timpul activității de doborâre a unui arbore, acesta a căzut peste alt arbore din imediata apropiere, fapt ce a determinat ruperea de fragmente lemnoase care au căzut peste victimă, cauzându-i decesul.
La faţa locului s-au deplasat doi inspectori de muncă, unul din cadrul Compartimentului Control Securitate şi Sănătate în Muncă, iar celălalt din cadrul Serviciului Control Relații de Muncă, pentru a stabili împrejurările şi cauzele care au determinat producerea acestuia, răspunderile şi măsurile care se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor cazuri similare, cât și de a verifica dacă angajatorul respectă legislația în domeniul relațiilor de muncă.
După definitivarea cercetării se va stabili caracterul evenimentului (dacă a fost sau nu accident de muncă).


COMUNICAT DE PRESĂ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu