luni, 25 decembrie 2017

ACCIDENT RUTIER CU URMĂRI TRAGICE

 Două persoane decedate și una rănită grav în urma unui accident rutier.

În seara zilei de 23.12.2017 după orele 21.00 poliția a fost sesizată că pe DN 68, la ieșirea din localitatea Iaz către Obreja a avut loc un accident rutier cu urmări grave. În timp ce un bărbat de 20 de ani din localitatea Marga conducea un autoturism din direcția Oțelu Roșu spre Caransebeș, într-o curbă periculoasă la stânga nu adaptează viteza de deplasare, în condiții de carosabil umed, pătrunde pe contrasens și intră în coliziune cu un autoturism condus regulamentar, care circula dinspre Caransebeș, acesta fiind lovit din spate și de un al treilea autoturism, ce circula din aceeași direcție.

În urma accidentului au decedat două persoane, ambele aflate în autoturismul care a pătruns pe contrasens, un tânăr de 23 de ani și unul de 18 ani, cu domiciliul în Caransebeș. Conducătorul autoturismului care a pătruns pe contrasens a fost rănit grav și a fost transportat cu ambulanța la Spitalul municipiului Caransebeș și ulterior la Timișoara.
Din primele verificări a rezultat că niciuna dintre victime nu a purtat centura de siguranță, în timp ce ceilalți doi conducători auto implicați, care nu au suferit vătămări, au purtat centura de siguranță.
În continuare se desfășoară cercetări sub aspectul infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.


********

Poliţiştii rutieri vă reamintesc importanța purtării centurii de siguranță, care vă poate salva viața!!
Totodată vă recomandă să adaptați permanent viteza la condițiile meteo și la starea carosabilului, mai ales pe timpul iernii, când în timpul călătoriei dumneavoastră puteți întâlni porțiuni de drum umede, cu zăpadă și temporar cu polei sau gheață.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu