joi, 23 noiembrie 2017

FESTIVALUL ,, HORA ETNIILOR", EDITIA A IV-A, 25 NOIEMBRIE 2017, BERZASCA

CÂND TRADŢIA VORBEŞTE,VOCILE TUTUROR ZEILOR PAR A FI ADORMITE ÎN ARMONIA RAIULUI.”
(W.SHAKESPEARE)

ARGUMENT
Tradiţia reprezintă ansamblul de datini, obiceiuri, credinţe care se statornicesc în cadrul unor grupuri sociale şi care se transmit din generaţie în generaţie.
Obiceiul este o deprindere consacrată comună unui popor sau unei comunităţi. Este o manifestare spirituală inedită şi originală care nu este la fel pe întreg cuprinsul ţării.
 Prin acest proiect ne-am propus să valorizăm tradiţiile şi obiceiurile poporului nostru în contextul actual socio-cultural. Tradiţiile noastre, moştenite din moşi-strămoşi, dorim să fie preluate şi transmise următoarelor generaţii, pentru a sădi în inimile copiilor dragostea pentru frumos şi autentic, armonie, graţie, ritm.
Dorim să învăţăm elevii să aprecieze frumuseţea portului popular, a dansului şi cântecului românesc, sârbesc, cehesc,  a meşteşugurilor tradiţionale atât de mult apreciate în ţară cât şi în afara ei. De aceea am considerat oportun acest proiect educaţional în vederea evidenţierii valorilor, tradiţiilor şi obiceiurilor româneşti din Banat, prin care cultivăm de la cea mai fragedă vârstă sentimentul de apartenenţă, de iubire şi dragoste pentru rădăcinile şi valorile poporului român.
Festivalul concurs, ,,Hora etniilor”, este o poartă deschisă de transmitere şi de perpetuare a tezaurului nostru folcloric în rândul elevilor.
SCOP                 
           Promovarea valorilor tradiţionale ale minorităţilor, cât şi a românilor , prin implicarea copiilor şi a cadrelor didactice în diverse activităţi legate de tradiţie
OBIECTIVE
             1. creșterea  cu 50% a promovării tradițiilor și obiceiurilor românești și ale minorităților conlocuitoare în rândul elevilor și a cadrelor didactice din școlile implicate în proiect până la sfârșitul anului 2017,
2. implicarea a cel puțin 300 de elevi și cadre didactice in activitățile proiectului până la sfârșitul anului 2017
3. creșterea interesului pentru cunoașterea altor tradiții și obiceiuri populare din alte zone ale țării
4. Diseminarea  informaţiilor  obţinute  din activităţile proiectului sub forma unor exemple de bune practici  la cel puțin 200 de elevi şi 100 de cadre didactice.
GRUP ŢINTĂ
·         cadre didactice din învăţământul preuniversitar
·         elevii claselor pregătitoare I-VIII
·         membrii ai comunităţii
TIPUL PROIECTULUI:  Festival cultural-artistic, domeniul cultural artistic – folclor, tradiţii, obiceiuri
SECŢIUNI 
Tema pentru toate secţiunile este: Tradiţii şi obiceiuri
I. Pentru cadre didactice şi membrii ai comunităţii
            1.Referate, proiecte, lucrări ştiinţifice
II. Pentru elevi
1.      Parada costumelor populare
2.      Festival de dans cântece şi poezie în grai popular
III. Pentru cadre didactice şi elevi
1.      Expoziţie cu preparate culinare specifice etniilor din diverse zone ale ţării 

COMISIA DE ORGANIZARE
 Coordonator  -  director prof. PREDUȘ ANA
Echipa de proiect:   SCHIHA EMILIA DANA, PETRANSCHI ERONIMA IONELA GEORGETA
 VÎLCU ALOISIE,  CARACOANCEA RAMONA MARIA, PETRESCU TEREZIA, IANCOVICI OLIVERA, HERDI BOGDAN, PEPA ŞTEFAN CĂLIN,     DRĂGAN MARCELA, DUMITROVICI SLAVCA, IANCULOVICI CRISTINA, LUPULOVICI ECATERINA, GRIZLER ZORANCA, BĂLOI TINCUŢA, MLEZIVA IOSIF
 În parteneriat  cu  :

Consiliul Judeţean Caraş-Severin
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale
Primăria Comunei Berzasca  

  Şcoala Gimnazială Coronini, Şcoala Gimnazială nr. 25 Timişoara, Şcoala Gimnazială Sviniţa, Liceul Tehnologic „Clisura Dunarii” Moldova Noua, Scoala Gimnaziala „Atanasie Cojocaru”, Scoala Gimnaziala Sichevita

DESFĂŞURARE ŞI EVALUARE
   A.  LOCUL DE DESFĂŞURARE
Şcoala Gimnazială Berzasca
Căminul Cultural din Berzasca
25 noiembrie 2017

REGULAMENT  

Secţiunea pentru elevi:
·         Se pot înscrie cadre didactice din învăţământul  primar, gimnazial si liceal care vor coordona maxim  2 manifestări artistice. Materiale auxiliare vor fi trimise pe adresa şcolii însoţite de:
·         formularul de înscriere, semnat
·         acordul de parteneriat completat, semnat, în 2 exemplare
·         un plic A4, autoadresat şi timbrat  (pentru trimiterea diplomelor şi acordurilor de parteneriat) .
·         Manifestările artistice nu trebuie să depăşească 10 de minute. Pot fi susţinute prin prezenţă directă sau indirectă înregistrate pe un CD sau DVD care va fi trimis pe adresa şcolii împreună cu celelalte acte necesare.

    MODALITĂŢI DE DISEMINARE
         - prezentarea parteneriatului în cadrul comisiilor metodice şi a  şedinţelor cu părinţii;
         - prin materiale informative;
         - programe artistice ;
         - prin partenerii de proiect;
         - publicarea parteneriatului pe site-ul didactic.ro
REZULTATE SCONTATE
       Diplome pentru participanţi (elevi, cadre didactice)
             Creşterea interesului copiilor pentru tradiţii, pentru evenimentele laice şi   religioase specifice zonei în care trăiesc.
Dezvoltarea sentimentelor de respect şi apreciere a valorilor tradiţionale.
            Formarea unor trăsături pozitive de voinţă şi caracter la copii, în concordanţă cu valorile tradiţionale.
            Creşterea calităţii învăţământului prin abordarea unor teme noi, legate de tradiţii.
            Creşterea implicării părinţilor şi a comunităţii locale în activităţi.



INDICATORI DE EVALUARE AI PROIECTULUI

ü  Numărul participanţilor
ü  Numărul lucrărilor primite
ü  Respectarea etapelor proiectului
ü  Criteriile de evaluare a lucrărilor
ü  Utilizarea eficientă a resurselor proiectului
ü  Comunicarea între participanţii la proiect; participanţi şi coordonatori

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu