Primăria Municipiului Reșița a investit, prin Direcția de Asistență Socială,
în dotarea cabinetelor medicale din incintele unităților de învățământ.
La începutul acestei săptămâni, o echipă din cadrul primăriei, împreună cu
viceprimarul Adrian Dacica, a continuat acest demers prin inaugurarea
cabinetelor stomatologice din următoarele unități de învățământ: Școala Generală
nr. 1, Colegiul Național Traian Lalescu, Liceul Mircea Eliade, Universitatea
Eftimie Murgu. Cabinetele din aceste școli deservesc toți elevii și studenții care
iși desfășoară activitatea școlară în Municipiul Reșița. Valoarea totală a investiției
este de 58.835,04 lei.
De asemenea, administrația locală are în vedere, în perioada imediat
următoare, înființarea și dotarea unui cabinet școlar în cadrul Liceului
Diaconovici Tietz.
Primăria Municipiului Reșița face eforturi în a susține activitatea medicală
gratuită pentru elevi și studenți. În anul 2016, pentru toate cabinetele medicale
școlare, s-a cheltuit suma de 22.785,52 lei din bugetul local iar prin transfer de la
Ministerul Sănătății - 61.087 lei.
Este important de menționat faptul că activitatea medicală se desfășoară și
pe durata vacanței, elevii beneficiind de consultații gratuite.
Birou Presă

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu