miercuri, 31 mai 2017

Prevenirea incendiilor pe timpul Minivacanţei de 1 iunie

 În vederea prevenirii incendiilor, pe timpul Minivacanței de 1 iunie, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin, recomandă următoarele măsuri:

§   efectuarea lucrărilor cu foc deschis în condiţii meteorologice fără vânt;
§   asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
§   stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
§   desfăşurarea arderilor numai pe timp de zi;
§   asigurarea protejării faţă de efectul direct al razelor solare a recipienţilor, rezervoarelor şi a altor tipuri de ambalaje care conţin vapori inflamabili sau gaze lichefiate sub presiune, prin depozitare la umbră (copertine, şoproane deschise etc) sau, după caz, prin răcire cu perdele de apă rece;
§   colectarea şi îndepărtarea obiectelor optice (cioburi de sticlă, etc.) care pot deveni şi acţiona, în unele condiţii, drept concentratori de raze solare;
§   asigurarea măsurilor corespunzătoare de către personalul de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii până la finalizarea lucrărilor cu foc deschis;
§   izolarea zonei de lucru cu foc faţă de căile de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier;
Turiştii care îşi petrec sfârşitul de săptămână, la „iarbă verde”, trebuie să respecte câteva reguli specifice pe linia prevenirii incendiilor:
-  la oprirea utilizării focului pentru grătare sau la sfârșitul focurilor de tabără, etc. să stingă jarul şi să evacueze cenuşa într-un loc special amenajat, fiind interzis transportul jarului aprins până la locul de evacuare a cenuşii;
-  să evite camparea în apropierea pădurilor sau a lanurilor de cereale;
-  să ia măsurile necesare pentru a preveni împrăștierea scânteilor, care ar putea produce incendii;
-  să parcheze maşinile în locuri special amenajate, fiind contraindicat accesul cu acestea pe drumurile forestiere în scopuri turistice;
-  să colecteze și să depoziteze corespunzător recipienţii din sticlă, deoarece fragmentele de sticlă  pot avea efect de lentilă aprinzând materialele combustibile;
Având în vedere că lunile de vară sunt caracterizate de temperaturi ridicate, iar zonele înverzite de la periferia localităţilor sunt asaltate de cetățeni pentru relaxare, îndeosebi în sfârşitul de săptămână, vă reamintim că, în cazul utilizării focului deschis pentru grătare, focuri de tabără, etc, se vor lua toate măsurile necesare de apărare împotriva incendiilor (înainte/pe timpul/după finalizarea activităților), pentru a evita pierderea de vieți omenești și/sau producerea de pagube materiale.
     În conformitate cu Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, persoanele fizice şi juridice au obligaţia să nu primejduiască, prin deciziile şi faptele lor, viaţa, bunurile şi mediul. De asemenea, conform Hotărârii Guvernului României nr. 537/2007, amenajarea de locuri pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi se pedepseşte cu amendă de la 1.000-2.500 lei.
      În cazul producerii de incendii, apelaţi numărul unic de urgenţă 112 sau apelaţi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă de pe raza localităţii dumneavoastră.

INSPECȚIA DE PREVENIRE

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu