luni, 3 aprilie 2017

URMĂRIT NAȚIONAL PENTRU TÂLHĂRIE CALIFICATĂ, DEPISTAT DE POLIȚIȘTII DIN MEHADIA

Polițiștii din Mehadia au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Timișoara pe numele unui bărbat, bănuit de tâlhărie calificată.

La data de 1 aprilie a.c., în timp ce efectuau verificări la sălașurile și stânele de oi de pe raza localității Mehadia, poliţiştii din localitate au depistat un bărbat de 49 de ani, din Timiș, condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii din data de 06.12.2016, emis de magistrații Judecătoriei din Timișoara.

Bărbatul în cauză ar fi pătruns în seara zilei de 28.02.2016, prin escaladarea gardului împrejmuitor, în curtea locuinței unui bărbat din Recaș de unde ar fi sustras iepuri. Pentru a-și asigura scăparea, acesta ar fi exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate.  

Cel în cauză a fost escortat de polițiști la penitenciarul din Timișoara, unde a fost încarcerat.

COMUNICAT

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu