sâmbătă, 1 aprilie 2017

UN TÂNĂR DE 23 DE ANI, BĂNUIT DE VIOL, A FOST REȚINUT DE POLIȚIȘTI


Polițiștii de investigații criminale ai municipiului Reșița au reținut pentru 24 de ore un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Botoșani,  bănuit de comiterea infracțiunii de viol. Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Caraș-Severin.


Ieri, 30 martie a.c., în urma cercetărilor efectuate, polițiștii de investigații criminale ai municipiului Reșița au reușit identificarea unui tânăr în vârstă de 23 de ani, din Botoșani, bănuit de viol.

În fapt, la data de 24 martie a.c., în jurul orei 21.40, în timp ce se afla pe aleea Hunedoarei din Reșița, o tânără în vârstă de 20 de ani, din Republica Moldova, sub amenințarea cu un cuțit, ar fi fost obligată să întrețină relații sexuale cu un bărbat necunoscut.

Pe numele lui a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol, fiind reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Caraș-Severin. În cursul zilei de azi, cel în cauză va fi prezentat magistraților Judecătoriei Reșița cu propunere de arestare preventivă.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuitului.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu