vineri, 7 aprilie 2017

Târgul de Flori la Reşiţa

Flori, aranjamente florale, fructe, prăjituri și dulcețuri ca la bunica, podoabe artizanale, produse tradiționale culinare – sunt ingredientele perfecte pentru atmostera de sărbătoare care a cuprins parcul Tricolor din Reșița.

         Primăria municipiului împreună cu SC Piețe Reșița si în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură a județului Caraș Severin organizează,  în această perioadă, Târgul de Flori. În acest an,  pe lângă comercianții de flori și aranjamente florale, producători de legume şi fructe, artizani şi mici fermieri, participă și  meșteșugarii populari din județ care comercializează  sculpturi în lemn, troițe, ceramică, dogărit, ouă încondeiate, icoane pe lemn, icoane pe sticlă, sculptură în lemn și împletituri din nuiele.
        
Pe parcursul  evenimentului, resitenii vor mai avea ocazia să cumpere și legume și fructe produse de localnicii din județul Caraș Severin , miere și produse apicole, cătină, siropuri natural, costume populare și podoabe artizanale, obiecte de decor si bijuterii hand-made.

Târgul de flori se desfășoară până vineri, 14 aprilie iar intrarea este liberă. Vă așteptăm cu drag!





Departament Comunicare

Primăria Reșița

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu