marți, 11 aprilie 2017

DOSARE PENALE

 Distrugeri

Sâmbătă, 08 aprilie a.c, în jurul orei 13.00, grupa de intervenţie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, a fost sesizată cu privire la faptul că o persoană de sex masculin, a distrus un apartat destinat jocurilor de noroc.
Jandarmii ajunşi la faţa locului au constatat în urma verificărilor şi a declaraţilor că numitul Z.M., în vârstă de 35 ani, domiciliat în mun. Reşiţa, a distrus monitorul unui aparat. Tânărul nu a putut să îşi controleze bucuria, acesta câştigând o anumită sumă de bani, a lovit ecranul aparatului distrugându-l.
În urma celor constatate, jandarmii au întocmit celui în cauză actele de sesizare, acesta fiind susceptibil de comiterea infracţiunii de “Distrugere”. Actele au fost predate Poliţiei Municipiului Reşiţa pentru continuarea cercetărilor


          În aceeaşi zi, în jurul orei 18.00, grupa de intervenţie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, a fost solicitată pentru a se deplasa în cartierul Govândari, la o altă agenţie de pariuri sportive, deoarece o persoană de sex masculin, a distrus un bun al agenţiei.
Jandarmii cărăşeni ajunşi la faţa locului au constatat că numitul M.C., în vârstă de 35 ani, domiciliat în mun. Reşiţa, a spart sticla de protecţie a monitorului de la un  aparat, destinat jocurilor de noroc, motivând faptul că a vrut să dubleze miza, moment în care a lovit fără să vrea, ecranul.   
          În urma celor constatate, jandarmii au întocmit celui în cauză actele de sesizare, acesta fiind susceptibil de comiterea infracţiuniide Distrugere”. Actele au fost predate Poliţiei Municipiului Reşiţa pentru continuarea cercetărilor

Loviri sau alte violenţe

            Duminică, 09 aprilie a.c, în jurul orei 20.40, grupa de intervenţie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, a fost sesizată cu privire la faptul că în cartierul Mociur, din mun. Reşiţa, o persoană a fost agresată fizic.
La faţa locului s-a deplasat de urgenţă un echipaj de jandarmi, care a constatat în urma verificărilor efectuate şi a declaraţiilor celor prezenţi, că numitul H.L., în vârstă de 31 ani, domiciliat în mun. Reşiţa, l-a lovit în repetate rânduri cu pumnii şi cu un obiect dur, pe numitul  S.L., în vârstă de 31 ani, domiciliat în mun. Reşiţa, provocându-i mai multe leziuni la nivelul feţei.
 Persoana vătămată a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă şi transportată la Spitalul Judeţean Reşiţa pentru îngrijiri medicale.  
            În urma celor constatate, jandarmii au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârşirii comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe”. Actele au fost predate Poliţiei Municipiului Reşiţa pentru continuarea cercetărilor.
          COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu