vineri, 3 martie 2017

DOSARE PENALE

Loviri sau alte violenţe

            Joi, 02 martie a.c, în jurul orei 10.30, grupa de intervenţie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, a fost sesizată cu privire la faptul că două persoane de sex fiminin sunt ameninţate cu acte de violenţă de o persoană cunoscută.
Jandarmii cărăşeni ajunşi la faţa locului au constatat că numitul
M.M., în vârstă de 34 ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a intrat în curtea imobilului unde locuia fosta soţie şi mama ei, motivând faptul că vrea să aducă un cadou fetiţei sale. În urma discuţilor purtate, bărbatul a devenit recalcitrant lovind-o în repetate rânduri peste faţă pe numita F.D., în vârstă de 49 ani (fosta soacră), iar pe  numita M.R. în vârstă de 27 ani (fosta soţie), a ameninţat-o că o va înjunghia.
          În urma celor constatate, jandarmii au întocmit celui în cauză actele de sesizare, acesta fiind susceptibil de comiterea infracţiunilor de “Lovire sau alte violenţe“ şi de “Ameninţare”. Actele au fost predate Poliţiei Municipiului Reşiţa pentru continuarea cercetărilor.


          COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL
Consum ilegal de energie electrică


            Joi, 02 martie a.c, în jurul orei 09.30, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin împreună cu personal al Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Caraş-Severin şi în cooperare cu lucrători ai societăţii E-Distribuţie Banat Caransebeş, au desfăşurat acţiuni în cartierul Nord, din municipiul Caransebeş, în scopul combaterii furturilor de energie electrică.
            În urma verificărilor efectuate la faţa locului, au fost constatate în flagrant 14 infracţiuni cu şapte autori. Cele şapte persoane au reuşit cu ajutorul unor instalaţii clandestine să se conecteze în mod ilegal la reţeau naţională de distribuţie cu scopul de a sustrage în mod ilegal energie electrică.
            În urma celor constatate, forţele de ordine au întocmit celor în cauză actele de sesizare, aceştia fiind susceptibili de comiterea infracţiunilor de “Executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare” şi “Furt”. Actele au fost predate Poliţiei Municipiului Reşiţa pentru continuarea cercetărilor.
                           

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu