vineri, 24 martie 2017

31 de cetăţeni străini, depistaţi de poliţiştii de frontieră în timp ce intenţionau să treacă ilegal graniţa

 
·                Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa, jud.Caraş-Severin au depistat la frontiera cu Serbia 16 cetăţeni din Iran, Irak si Afganistan, care intenţionau să intre ilegal în România.
·                Alţi nouă cetăţeni străini, solicitanţi de azil în ţara noastră, au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, jud. Timiş, în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

* În data de 24.03.2017, în jurul orei 03.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă.
Astfel, în apropierea localităţii de frontieră Grădinari, poliţiştii de frontieră au depistat 16 cetăţeni străini (8 bărbaţi, 2 femei şi 6 copii) care nu îşi justificau prezenţa în zonă, aceştia fiind preluaţi şi transportaţi la sediul instituţiei, pentru cercetări.
În cadrul verificărilor, s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Iran, Irak şi Afganistan, adulţii având vârste cuprinse între 21 şi 57 de ani, iar copiii între 3 şi 16 ani. Persoanele în cauză au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei.
* Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, în cooperare cu lucrătorii Postului de Poliţie Cenad, au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale, în urma căreia au depistat în apropierea localităţii Cenad nouă persoane care nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră.
În cadrul verificărilor, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Irak şi Siria, 5 adulţi cu vârste cuprinse între 22 şi 38 de ani şi 4 copiii cu vârste între 1 şi 7 ani. Persoanele în cauză sunt solicitanti de azil în ţara noastră şi au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, respectiv de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, persoanele în cauza urmând a fi predate unor echipe operative din cadrul Centrului Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţi de Azil Timişoara, în vederea dispunerii măsurilor legale, ce se impun.
Şase cetăţeni străini, depistaţi la S.P.F. Naidăş 
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Naidăş-I.T.P.F. Timişoara  au depistat în zona de competenţă şase cetăţeni din Irak, Iran, Siria şi Palestina, care au încercat să treacă frontiera din Serbia în România, cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.

În data de 23.03.2017, în jurul orei 07.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Naidăş, judeţul Caraş-Severin, au observat pe direcţia localităţii Milcoveni, şase persoane de sex masculin care se deplasau pe jos, pe câmp, dinspre frontiera cu Serbia spre interiorul ţării.
Imediat, poliţiştii de frontieră au procedat la reţinerea persoanelor care nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră şi conducerea lor la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări.
În cadrul verificărilor s-a stabilit că grupul era format din şase cetăţeni  proveniti din Irak, Iran, Siria şi Palestina, având vârste cuprinse între  20 şi 32 de ani. Bărbaţii au declarat că au încercat să treacă frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cele şase persoane urmând a fi preluate de lucrători din cadrul Centrului de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Timişoara.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu