sâmbătă, 3 septembrie 2016

Dosare penale

 La data de 01 septembrie a.c., în jurul orei 13.30, o cetățeană austriacă în vârstă de 57 de ani, a condus o motocicletă pe DN 58, în afara localității Anina și nu a redus viteza de deplasare într-o curbă periculoasă, răsturnându-se pe marginea părții carosabile.

Aceasta a fost rănită ușor, fiind transportată la Spitalul Județean din Reșița pentru îngrijiri medicale.

În aceeași zi, în jurul orei 14.13, un cetățean german în vârstă de 50 de ani, a condus o motocicletă pe DN 58, din direcția Anina spre Carașova iar într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat.


În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a bărbatului care a fost tranferat la spitalul din Timișoara pentru îngrijiri medicale.
În ambele cazuri polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
~
La data de 01 septembrie a.c., în jurul orei 16.45, polițiștii municipiului Reșița au oprit pentru control un motociclu care circula pe strada Timișoarei.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că motociclul nu era înmatriculat în circulație iar conducătorul acestuia, un tânăr de 26 de ani, din Socol, nu deține permis de conducere pentru categoria A1.

În cauză s-a întocmit dosar penal.
~
La data de 01 septembrie a.c., în jurul orei 16.47, un bărbat de 34 de ani, din Reșița, a condus un ansamblu de vehicule pe DN 57 B, din direcția Borlovenii Noi spre Bozovici. La km 71+600m, acesta s-a angajat în depășirea unui biciclist în vârstă de 59 de ani, din Prigor, care circula regulamentar pe partea dreaptă a sensului de mers, pe care l-a acroșat. Biciclistul s-a dezechilibrat și a căzut pe marginea părții carosabile.

În urma evenimentului a rezultat rănirea gravă a biciclistului, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu