miercuri, 14 septembrie 2016

Accidente rutiere soldate cu victime

La data de 13 septembrie a.c., în jurul orei 15.00, polițiștii orașului Oravița au fost sesizați despre un accident rutier ce a avut loc pe DN 57, între localitățile Greoni și Oravița.

La fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat de 63 de ani, din Timișoara, a condus o autoutilitară din direcția Greoni spre Oravița iar la km 157, întrucât avea alte preocupări în timpul mersului, a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 62 de ani, din Forotic, care circula regulamentar din sens opus.

În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto în vârstă de 62 de ani și rănirea a altor două persoane, pasagere în cele două autoturisme.

Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

La data de 12 septembrie a.c., în jurul orei 10.40, pe strada Timișoarei din Bocșa a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea ușoară a unei persoane.

În timp ce conducea un ansamblu de vehicule pe strada Timișoarei din Bocșa, din direcția Reșița spre Timișoara, un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Doclin, a lovit în partea lateral-stângă un autoturism care circula în regim de taxi și care nu a acordat prioritate în momentul în care a pătruns pe un drum public.

În urma accidentului, conducătorul autoturismului în vârstă de 46 de ani, din Bocșa, a suferit răni ușoare, fiind transportat la spitalul din Reșița pentru îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
~
La data de 12 septembrie a.c., în jurul orei 13.40, pe strada Mihai Eminescu, la intersecția cu I.L. Caragiale din municipiul Reșița a avut loc un accident rutier.

La fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat de 27 de ani, din Reșița, a condus un autoturism pe strada Mihai Eminescu iar la intersecția cu strada I.L. Caragiale nu a respectat indicatorul       ,,Cedează trecerea”, a pătruns în intersecție și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de către un bărbat de 21 de ani, din Gorj.

În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a patru persoane, pasagere în cele două autoturisme, care au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.


Polițiștii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu