luni, 20 iunie 2016

PERSOANE CERCETATE PENTRU FURT ŞI ARESTAT PREVENTIV PENTRU ULTRAJ

 În urma percheziţiilor efectuate la data de 17 iunie a.c. de către poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraş-Severin, la locuința unui bărbat din Caransebeș au fost găsite 14 biciclete. Polițiștii municipiului Reșița au identificat trei persoane în vârstă de 15, 25 și 44 de ani care ar fi comis furturile de biciclete.

La data de 17 mai a.c., poliţiştii municipiului Reșița au identificat trei persoane de 15, 25 și 44 de ani, bănuite că au sustras mai multe biciclete.


În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că din cele 14 biciclete, 10 au fost sustrase de pe raza municipiului Reșița și 4 de pe raza municipiului Caransebeș.

Bunurile recuperate se află în custodia poliției pentru a fi returnate părților vătămate.

Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuiților.


Un bărbat de 27 de ani, din Moldova-Nouă, a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj. Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Caraș-Severin.

La data de 19.06.2016, în jurul orei 20.54, polițiștii orașului Moldova-Nouă au fost sesizați de către o femeie din localitate despre un conflict pe care aceasta îl avea cu o persoană, la domiciliul de pe strada 1 Decembrie 1918.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție care a fost întâmpinat în curtea imobilului de un bărbat în vârstă de 27 de ani, având în mână o furcă cu care îi amenința. În momentul în care bărbatul s-a apropiat de polițiști, îndreptând furca asupra acestora, unul dintre poliţiştii prezenţi l-a somat să înceteze şi după efectuarea somaţiei legale, întrucât acesta nu a renunţat la ameninţare, apropiindu-se, au fost trase două focuri de avertisment în plan vertical.

Bărbatul a fost imobilizat și condus la sediul Poliției orașului Moldova-Nouă.

În urma probatoriului administrat, s-a dispus reţinerea pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore a suspectului, ulterior fiind prezentat Judecătoriei Moldova-Nouă cu propunere de arestare preventivă.

Pe numele acestuia instanţa a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, tânărul fiind încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliţie Județean Caraș-Severin.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu