vineri, 3 iunie 2016

Activitate preventivă în cadrul Campaniei de prevenire a furturilor din locuinţe!

Poliţiştii din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au desfăşurat o activitate informativ-preventivă în cadrul campaniei de prevenire a furturilor din locuinţe Neglijenţa, invitaţie deschisă la furt!, campanie naţională, desfăşurată de Poliţia Română în parteneriat cu o societate de asigurări.
Grupul ţintă al acestei activităţi l-au reprezentat beneficiarii Centrului de Servicii de Asistenţă Socială pentru Persoane Vârstnice, persoane vulnerabile care pot deveni victime ale hoţilor din locuinţe.
Polițiștii au oferit recomandări cu privire la principalele modalităţi de protecţie a locuinţei, subliniind importanţa adoptării unei atitudini preventive în scopul reducerii riscului de a deveni victimele acestui gen de infracţiune, având în vedere că, statistic, unu din patru furturi din locuinţă este favorizat de neglijenţa manifestată de proprietari.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu