duminică, 17 aprilie 2016

Dosare penale

UN BĂRBAT DE 36 DE ANI A ÎNCERCAT SĂ FURE BANI DINTR-O LOCUINȚĂ

La data de 16 aprilie a.c., în jurul orei 10.15, poliţiştii orașului Bocșa au fost sesizați cu privire la faptul că în noaptea de 15/16.04 a.c., un bărbat din localitatea Vermes a pătruns în locuința unei femei în vârstă de 83 de ani, din aceeași localitate, cu intenția de a sustrage bani.


La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției 5 de Poliție Rurală Bocșa, care au constatat că bărbatul în vârstă de 36 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a pătruns fără drept în curtea imobilului femeii în jurul orei 23.30, pe poarta de acces care era descuiată. În timp ce căuta bani, acesta a fost surprins de femeie, care i-a solicitat să plece. Bărbatul a bruscat-o și a fugit din locuință prin grădina din spate a imobilului.
În fața polițiștilor, autorul și-a recunoscut fapta.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la furt calificat și lovire.


NU AU RESPECTAT REGIMUL ARMELOR ȘI MUNIȚIILOR

La data de 17 aprilie a.c., în jurul orei 01.00, poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală 8 Oravița, aflați în timpul unei acțiuni pe raza localității Ticvaniu Mare, au oprit pentru control un autovehicul care se deplasa din direcția Giurgiova spre Grădinari.

La efectuarea semnalului de oprire, conducătorul autovehiculului nu a respectat indicațiile polițiștilor, schimbându-și direcția de mers către o stradă laterală a localității Ticvaniu Mare.

Polițiștii au procedat la urmărirea și oprirea în trafic a autoturismului în cauză, stabilind că la volanul acesteia se afla un bărbat de 38 de ani, însoțit de un alt bărbat de 52 de ani, pasager pe locul din dreapta-față, ambii din Oravița.
În urma verificării amănunțite a autoturismului, polițiștii au depistat o armă de vânătoare, iar  lângă autoturism, într-un șanț, a mai fost identificată o altă armă de vânătoare.
Cei doi bărbați nu au putut prezenta permisele de port armă, declarând că nu le au asupra lor, însă recunosc faptul că armele le aparțin.
Cele două arme au fost ridicate până la stabilirea cu exactitate a stării de fapt.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.


În ultimele 24 de ore, poliţiştii din Caraş-Severin au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul neînmatriculat și fără permis de conducere şi distrugere din culpă.
La data de 13 aprilie a.c., în jurul orei 08.50, poliţiştii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au fost sesizați despre un accident rutier ce a avut loc între localitățile Păltiniș și Brebu.
Deplasându-se la fața locului, polițiștii au constatat că un șofer în vârstă de 20 de ani, din Moldova-Nouă, a condus o autoutilitară pe DN 58, din direcția Caransebeș spre Reșița. La km 17+75m, având alte preocupări în timpul mersului, tânărul șofer nu a observat la timp un alt accident rutier soldat doar cu pagube materiale și neavând timp suficient pentru a frâna și evita impactul cu autoturismele implicate în accident, a pierdut controlul volanului și a părăsit partea carosabilă prin dreapta sensului său de mers, oprindu-se cu autoutilitara într-un șanț.
Alături de conducătorul auto, pe locul din dreapta-față a autoutilitarei, se afla un bărbat de 40 de ani, din Caransebeș, care a suferit răni ușoare. Fiind transportat la Spitalul Municipal din Caransebeș, acesta a refuzat internarea.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
~

La data de 13 aprilie a.c., în jurul orei 14.15, poliţiştii municipiului Reșița – Biroul Rutier au oprit pentru control un autoturism care circula pe raza localității Carașova.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că șoferul, un bărbat de 25 de ani, din localitate, nu posedă permis de conducere iar numărul de înmatriculare provizoriu este expirat din data de 29.03.2016.
Conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat, de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
~
La data de 13 aprilie a.c., în jurul orei 16.25, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au oprit pentru control un moped condus de către un bărbat de 36 de ani, din Țerova, care se deplasa din direcția Casa de Cultură către bulevardul Revoluția din Decembrie.


În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că mopedul nu este înmatriculat în circulație.
Pe numele bărbatului s-a întocmit dosar penal.
~
La data de 13 aprilie a.c., în jurul orei 17.10, polițiștii orașului Bocșa au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe strada Reșiței din localitate.
Deplasându-se la fața locului, polițiștii au stabilit că șoferul unui microbuz de transport persoane, în vârstă de 41 de ani, din Reșița, împreună cu alți 5 pasageri, se deplasau pe strada Reșiței din Bocșa, iar din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, șoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers și a părăsit partea carosabilă, oprindu-se în peretele unui imobil.
În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a unui pasager care a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență din Reșița pentru îngrijiri medicale.
Șoferului i s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
~
La data de 13 aprilie a.c., în jurul orei 17.50, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Mehadia au fost sesizați despre un incendiu produs la 2 garaje din spatele blocului cu numărul 65 din localitate.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Postului de Poliție Mehadia și pompierii militari din cadrul Detașamentului Băile Herculane Caraș-Severin, care au localizat și stins incendiul. Acesta s-ar fi propagat de la garajul unui bărbat de 62 de ani, din Mehadia, care a utilizat aparatul de sudură, ulterior producându-se un scurt-circuit electric la o priză improvizată. Incendiul produs în interiorul acestui garaj s-a extins la garajul vecin, care a fost distrus în totalitate.
În urma incendiului au ars mai multe bunuri și 2 animale, prejudiciul fiind de aproximativ 12.000 de lei.
Cercetările continuă pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu