luni, 18 aprilie 2016

Biblioteca Municipală Reşiţa marchează în 20 aprilie 2015 Ziua Naţională a Bibliotecarului dar și Ziua Internaţională a cărţii şi a drepturilor de autor


Biblioteca Municipală Reşiţa marchează în 20 aprilie 2015 Ziua Naţională a Bibliotecarului  dar și Ziua Internaţională a cărţii şi a drepturilor de autor, acțiune care va avea loc de la ora 12:00, în sala de şedinţe a Primăriei Municipiului Reșița, parter.
Cu acest prilej, va fi realizată o retrospectivă a principalelor activități desfășurate de Biblioteca Municipală  în anul precedent și va fi lansată o temă de dezbatere privind noi provocări pentru o bibliotecă cu tema: Biblioteca este o instituție adecvată pentru a găzdui și modera dezbateri publice?

La acțiune vor participa  oficialități locale, personalități ale culturii cărășene, donatori de carte, elevi și alți invitați.
Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor se sărbătorește anual în data de 23 aprilie, fiind iniţiată de UNESCO în anul 1995, în scopul promovării lecturii și a drepturilor de autor.
            În România, prin Hotărârea de Guvern nr. 293 din 14 aprilie 2005, data de 23 aprilie a fost declarată „Ziua Bibliotecarului”, astfel că şi în ţara noastră, începând din anul 2005, în data de 23 aprilie se sărbătorește  atât Ziua Bibliotecarului cât şi Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor.  



pentru Primar
Viceprimar
Ioan Crina

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu