joi, 24 martie 2016

Cei mai buni poliţişti la concursul de tir cu pistolul


Marţi, 22 martie a.c., s-a desfăşurat prima competiţie sportivă organizată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin cu ocazia „Zilei Poliţiei Române – 2016”, şi anume, concursul de tir pentru cadrele inspectoratului.

Începând cu ora 11.00, poligonul din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Caraş-Severin a răsunat de împuşcăturile celor mai buni trăgători, care au ţintit spre titlul de campion la concursul de tir.
Competiţia a constat în executarea unei trageri cu bătrânul pistol „Carpaţi”, calibru 7,65 mm, asupra unui ţinte situate la 25 metri distanţă de concurenţi.
Anul acesta au participat 15 „trăgători”. Fiecare concurent a avut la dispoziţie câte zece cartuşe pentru a nimeri ţinta şi a încerca să obţină punctajul maxim, de 100 de puncte, dar pentru a se „încălzi” au primit iniţial cinci cartuşe.
Pe primul loc s-a situat agent şef CORNEA ADRIAN – de la Postul de Poliţie Păltiniş, cu 92 de puncte, pe locul II s-a situat subcomisar ŞANDRU BOGDAN, Serviciul pentru Acţiuni Speciale, cu 91 puncte, iar pe locul III – agent şef adjunct METELEAUCĂ SERGIU – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate cu 89 puncte.


Punctajele foarte bune obţinute la trageri au bucurat conducerea inspectoratului şi ar trebui să-i pună pe gânduri pe cei certaţi cu legea…











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu