luni, 28 martie 2016

ACŢIUNEA DE VERIFICARE A RESPECTĂRII PREVEDERILOR LEGALE ÎN DOMENIUL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ ÎN UNITĂŢILE DE PRODUCERE ŞI DISTRIBUŢIE ENERGIE ELECTRICĂ

Activităţile din sectorul energetic, din cauza complexităţii şi riscurilor specifice, sunt activităţi în care afecţiunile suferite de lucrători ca urmare a accidentelor de muncă tind să fie mult mai grave decât în alte sectoare ale economiei naţionale, de cele mai multe ori accidentele soldându-se cu pierderea vieţii lucrătorilor.

Întrucât există o tendinţă de creştere a frecvenţei şi gravităţii accidentelor de muncă în acest sector, Inspecţia Muncii a luat decizia de a declanşa, prin inspectoratele teritoriale de muncă, acţiunea de monitorizare şi verificare a modului în care unităţile de profil respectă prevederile legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi a modului în care sunt implementate de către angajator, la locul de muncă, măsurile de securitate şi sănătate dispuse de inspectorii de muncă.
Astfel, Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş-Severin va desfăşura în intervalul aprilie - noiembrie 2016 acţiunea de verificare a respectării prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în unităţile de producere şi distribuţie a energiei electrice.
Grupul ţină al acţiunii îl constituie angajatorii şi lucrătorii care îşi defăşoară activitatea în domeniile:
- producţia de energie electrică (cod CAEN 3511);
- transportul energiei electrice (cod CAEN 3512);
- distribuţia energiei electrice (cod CAEN 3513);
- comercializarea energiei electrice (cod CAEN 3514).
Vor fi verificaţi cu prioritate angajatorii din domeniul producţiei, transportului şi distribuţiei energiei electrice care defăşoară:
- lucrări de mentenanţă în unităţile de producţie a energiei electrice;
- servirea operativă a unităţilor de producţie şi distribuţie a energiei electrice;
- lucrările în instalaţiile electrice aflate în exploatare, cu scoaterea de sub tensiune;
- lucrările în instalaţiile electrice aflate în exploatare, fără scoaterea de sub tensiune;
- lucrări la înălţime la liniile electrice aeriene;
- lucrări în cazul deranjamentelor şi avariilor din instalaţiile electrice;
- lucrări în staţii electrice, posturi de transformare, puncte de alimentare, etc.

 COMUNICAT DE PRESĂ

                        CONDUCEREA ITM  C-S                                                                AGA MIHAELA
                                                                                                                                                    PURTĂTOR DE CUVÂNT

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu