marți, 26 ianuarie 2016

Etapa zonala a Olimpiadei Nationale a Sportului Scolar, fotbal baieti si fete

Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar este în plină desfăşurare pentru etapele zonale, iar după ciclurile primare şi gimnaziale a venit rândul liceenilor din oraşul Bocşa dar şi din localităţile limitrofe să-şi ‘‘măsoare puterile‘‘ la fotbal . Astfel în data de 27.01.2016, începînd cu orele 12,30, în sala de sport din cartierul Nufărul (Aleea Ioan Marcu) vor avea loc întrecerile de băieţi şi fete, în organizarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin, a Primăriei oraşului Bocşa, a Consiliului Local Bocşa şi a Casei Orăşeneşti de Cultură.

Câştigătorii (de la toate ciclurile şcolare participante la această competiţie) vor fi recompensaţi cu diplome şi cupe şi se vor califica la etapa judeţeană, care va avea loc la Reşiţa în luna februarie.
Vă invităm să ne fiţi alături pentru susţinerea viitorilor mari sportivi ai zonei şi de ce nu ai României, pentru că sportul rege, fotbalul, este şi la Bocşa acasă la el.



                        Ioan LIUŢ- Şef Serviciu
            

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu