luni, 7 decembrie 2015

Comunicat de presa - Organizatia Municipala UNPR Resita

In urma conferintei de presa sustinuta in data de 26 octombrie 2015, Dorin Turău, secretarul interimar al organizației municipale și consilier local, a făcut o referire critică asupra activității desfășurată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Acvabanat. Am prezentat problemele grave prin care trece operatorul județean de apă, Aquacaraș SA, ce pot influența în mod dureros abonații casnici și industriali şi am subliniat că Acvabant nu se implică în rezolvarea problemelor.
Masurile pe care a inteles sa le ia conducerea Acvabanat in urma semnalului de alarma, a fost inaintarea unei actiuni in instanta
pentru recuperarea prejudiciului de imagine suferit de presedintele consiliului director al  ADI Acvabanat. Totodata si consilier judetean al PNL, domnul Daniel Surdu pune in practica o politica veche  de a inchide prin forta si intimidare orice posibilitate de informare a cetetenilor asupra sistemelor de afaceri prin care au fost falimentate sau devalizate  institutiile statului care furnizeaza servicii publice.
UNPR Organizatia Municipala Resita doreste sa promoveze furnizarea serviciilor publice la un nivel performant in interesul cetatenilor. Traim vremuri in care principalul performer in furnizarea serviciilor publice trebuie sa redevina statul. Administratia trebuie sa fie capabila sa aduca venituri pentru propriile sale nevoi de dezvoltare.
 Suntem sprijiniti in demersul nostru de legiuitor prin Legea 393/2004 din care precizam : În asigurarea liberului exerciţiu al mandatului lor, aleşii locali îndeplinesc o funcţie de autoritate publică şi sunt ocrotiţi de lege (art 4), Libertatea de opinie şi de acţiune în exercitarea mandatului alesului local este garantată(art 21), aleşii locali nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului (art 22) sau  aleşii locali sunt obligaţi să menţioneze expres situaţiile în care interesele lor personale contravin intereselor generale (art.47). In cazul de fata se aplica si prevederile Legii 571/2004 legea avertizorilor de integritate in care se incadreaza din pacate si situatia domnului presedinte al consiliului director ADI Acvabanat si consilier judetean Daniel Surdu, a cărui neintegritate colegul nostru o semnala.
Astfel, dorim sa se inteleaga ca vom continua sa informam corect si onest cetatenii si ne asteptam ca masurile de corectie sa fie luate in folosul lor si nu impotriva noastra.
Presedinte UNPR  Resita

Dr. Jenar Gheorghe

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu