miercuri, 30 decembrie 2015

ACŢIUNI PENTRU SIGURANŢA CETĂŢEANULUI ŞI DE REVELION

Poliţiştii continuă acţiunile în perioada 31.12.2015 - 04.01.2016 şi vor lua măsurile necesare pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice în locurile unde se vor desfăşura manifestări cultural-artistice în aer liber precum şi în staţiunile sau zonele cu pondere turistică.
 Astfel, aproximativ 300 de poliţişti  vor acţiona zilnic pentru ca zilele de sărbătoare să fie petrecute în siguranţă.
Efectivele de ordine publică vor acţiona pentru prevenirea şi descurajarea comiterii de fapte ilegale, dar şi pentru combaterea infracţiunilor grave, obiectivul principal al Poliţiei Române fiind creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului prin menţinerea unui nivel ridicat de siguranţă publică, aşa cum s-a realizat în perioada Crăciunului.
Poliţiştii rutieri vor fi prezenţi în trafic, în special pe drumurile naţionale, în punctele cu risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere, pentru creşterea securităţii participanţilor la trafic.
Pentru prevenirea producerii accidentelor de circulaţie pe fondul condiţiilor meteorologice nefavorabile, poliţiştii rutieri vă recomandă:
-  evitaţi pornirea la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică. Dacă, totuşi, este nevoie să circulaţi pe drumuri cu probleme, respectaţi cu stricteţe indicaţiile poliţiştilor aflaţi în trafic.
- adoptaţi o manieră preventivă de condus, atât pentru siguranţa dumneavoastră, cât şi a celorlalţi participanţi la trafic.
-   circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă
-   evitaţi să acţionaţi brusc frâna şi mecanismele de direcţie, deoarece puteţi derapa foarte uşor
-   folosiţi cu precădere frâna de motor. Pe porţiunile acoperite cu ninsoare sau polei este indicat să nu viraţi şi să frânaţi în acelaşi timp
-  la pornire, pentru a evita patinarea roţilor şi derapajul, demaraţi uşor şi acceleraţi progresiv
-   pietonii să evite, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă, să se asigure temeinic şi să traverseze drumul numai după ce sunt siguri că o pot face în condiţii de siguranţă.
Este recomandat să nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi şi să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele. Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte!

De asemenea, utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

Poliţiştii vă atrag atenţia să nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice şi să folosiţi centura de siguranţă!
  
Inspectoratul de poliţie judeţean Caraş-Severin vă urează LA MULŢI ANI !

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu