miercuri, 28 octombrie 2015

DOSARE PENALE

- În data de 27.10.2015, pe DC 86, pe raza comunei Ramna a fost depistat în trafic un autoturism condus de către M.D.N., de 21 ani, din Bocşa.
 În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere iar autoturismul este radiat din circulaţie.
Au fost întocmite acte procedurale faţă de conducătorul auto pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul neînmatriculat şi fără a poseda permis de conducere.

- În data de 27.10.2015, pe DN 57B, între Grădinari şi Greoni, în timp ce B.L.I., de 53 ani, din Baia Mare, conducea un autoturism, s-a angajat, fără a se asigura, în depăşirea unui buldoexcavator,  intrând pe contrasens, unde rula din sens opus un autoturism condus de L.M.A.A., de 46 ani, din Baia Sprie, care, pentru a evita impactul, a frânat şi a virat dreapta părăsind carosabilul, după care a intrat într-un dâmb de pământ şi s-a răsturnat.
 În urma producerii accidentului, L.M.A.A. şi un pasager din autoturismul său au fost răniţi uşor, fiind transportaţi la Spitalul Orăşenesc Oraviţa, nefiind necesară internarea
Au fost întocmite acte procedurale faţă de numitul  B.L.I. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

  Infracţiuni la regimul silvic

- În data de 26.10.2015, lucrătorii Postului de Poliţie Socol au oprit pentru control pe DJ 571 C, o căruţă condusă de G.M.G. din Socol, care transporta material lemnos de esenţă ”salcâm” pe care l-a tăiat şi sustras ilegal din păşunea împădurită a localităţii, cu scopul de al comercializa.
 Cercetările continuă faţă de G.M.G. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere şi sustragere de material lemnos.

Furt calificat

-  În data de 26.10.2015, Poliţia Oraşului Moldova Nouă a fost sesizată despre faptul că, în perioada 15 - 26.10.2015, A.A.C. şi B.S.I. au sustras din garajul unei locuinţe mai multe bunuri.
Cercetările continuă faţă de cei doi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu