joi, 1 octombrie 2015

Activităţi în comunitate pentru prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului

Miercuri, 30.09.2015, în cea de a treia zi din cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalităţii, dedicată prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului, au fost desfăşurate o serie de acţiuni cu caracter informativ-preventiv, în comunitate.

Astfel, lucrătorii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au desfăşurat o  activitate de prevenire a infracţiunilor de înşelăciune prin diverse metode de operare având drept grup ţintă angajaţii unei fabrici din Municipiul Reşiţa, o activitate de prevenire a furturilor din locuinţă desfăşurată în câteva cartiere ale oraşului şi una de prevenire a furturilor de/din auto desfăşurată în parcările marilor magazine.

La nivelul poliţiilor municipale şi orăşeneşti în ziua dedicată prevenirii infracţiunilor contra patrimoniului au fost executate activităţi preventive specifice: acţiuni în spaţii publice cu efective mărite, în funcţie de situaţia operativă de pe raza de competenţă şi genul de infracţiune abordat (parcuri, parcări ale marilor magazine sau ale spaţiilor de cazare, cartiere , întâlniri cu administratori ai societăţilor comerciale pentru instruirea acestora cu privire la asigurarea bunurilor şi a spaţiilor pentru a descuraja activitatea infracţională), iar la nivelul secţiilor de poliţie rurală, pe lângă alte infracţiuni specifice zonei a fost pus accent pe întâlniri cu localnicii pentru transmiterea de recomandări în sensul prevenirii furturilor din case şi anexe, sub genericul „Cum să ţii un spărgător departe de casă?”.

În completarea mesajelor transmise, au fost distribuite flyere cuprinzând recomandări specifice genului de infracţiune abordat, cetăţenii fiind informaţi cu privire la principale cauze care favorizează săvârşirea tâlhăriilor, a furturilor din buzunare, a furturilor din locuinţă, a furturilor de şi din auto, pe primul loc fiind neglijenţa manifestată de proprietari sub diverse forme, dar şi cu privire la măsurile de protecţie, care odată însuşite de cetăţeni, au menirea de a descuraja activitatea infracţională.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu