Peste 850 mc de material lemnos recuperat
de jandarmi în urma acţiunilor desfăşurate în mod independent, în cursul lunii
august.
În luna august a.c., aproximativ 2000 de
jandarmi au participat la 176 de acţiuni desfăşurate în mod independent, la
nivel naţional, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor săvârşite în
domeniul silvic.
Astfel, în perioada de referinţă,
jandarmii au constatat 40 de fapte cu 61 de autori şi au recuperat 883 mc de
masă lemnoasă.
Pe timpul acţiunilor desfăşurate atât în
mod independent cât şi în cooperare cu alte instituţii, jandarmii au aplicat
209 sancţiuni contravenţionale, cu valoarea de aproximativ 78.500 lei.
În urma obţinerii de către Jandarmeria
Română, de competenţe în domeniul controlului circulaţiei materialelor
lemnoase, odată cu intrarea în vigoare a Legii 133/2015 pentru modificarea şi
completarea Legii 46/2008 Codul Silvic, acest gen de acţiuni vor continua, iar
prevenirea şi combaterea infracţiunilor săvârşite pe acest domeniu, reprezintă
o prioritate a Jandarmeriei Române.
Informaţii
suplimentare:
Începând cu data de 13 iulie 2015, în urma
modificării şi completării Codului Silvic prin legea nr.133/2015, ofiţerii şi
subofiţerii din Jandarmeria Română au primit competenţa de a constata
infracţiuni silvice şi de a efectua controlul circulaţiei materialelor
lemnoase.
Materialele lemnoase, indiferent de provenienţa lor, se transportă numai însoţite de documente specifice de transport, din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienţei acestora.
Materialele lemnoase, indiferent de provenienţa lor, se transportă numai însoţite de documente specifice de transport, din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienţei acestora.
Materialele lemnoase găsite în circulaţie
fără documentele specifice de transport, cu documente specifice de transport a
căror valabilitate a expirat sau care nu au înscrisă provenienţa legală se
confiscă şi se valorifică potrivit legii.
În executarea atribuţiilor prevăzute de
lege, jandarmii vor coopera cu lucrătorii silvici, precum şi cu reprezentanţii
altor instituţii cu atribuţii în domeniu.
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII
PUBLICE

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu