În data de
22.09.2015, ora 06.25, în timp ce G.I., de 27 ani, din Oraviţa, conducea un
autoturism pe DJ 573 din direcţia Brădişorul de Jos către Răchitova, a surprins
pietonii P.I.G., de 63 ani şi N.P., de 48 ani, ambii din Oraviţa, aflaţi sub
influenţa băuturilor alcoolice, care i-au ieşit brusc în faţă, pe axul
drumului, vizibilitatea fiind redusă. În urma accidentului a rezultat rănirea
gravă a celor doi pietoni, care au fost internaţi
la Spitalul Judeţean
Reşiţa. Cercetările continuă faţă de G.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii
de ,,vătămare corporală din culpă”.
În data de
22.09.2015, ora 08.46, în timp ce J.G.S., de 23 ani, din comuna Cornea,
conducea autoturismul pe DN 6, la intrare în localitatea Plugova dinspre
Caransebeş, datorită neadaptării vitezei, în curbă la stânga, carosabilul fiind
umed, pierde controlul volanului, părăseşte partea carosabilă şi se răstoarnă
în albia râului Belareca. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a
conducătorului auto, faţă de care continuă cercetările sub aspectul săvârşirii
infracţiunii de ,,vătămare corporală din culpă”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu