marți, 18 august 2015

Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri


Oficiul Teritorial pentru IMM şi Cooperaţie Timişoara derulează  începând din luna august a anului 2005 o activitate susţinută în ceea ce priveşte diseminarea informaţiilor privind oportunităţile de finanţare şi dezvoltare a afacerilor, în acelaşi timp urmăreşte  mobilizarea mediului de afaceri din cele 4 judeţe arondate: Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Hunedoara, în accesarea fondurilor naţionale prin Programele naţionale de finanţare destinate IMM-urilor şi a fondurilor structurale puse la dispoziţie de către Uniunea Europeana.

Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri

Obiectiv

          Stimularea înfiinţării de noi microîntreprinderi, îmbunătăţirea performanţelor economice ale celor existente, creşterea potenţialului de accesare a surselor de finanţare şi dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale tinerilor în scopul implicării acestora în structuri economice private.

Buget alocat  programului pe 2015 – 29.879.000 lei

Activitati eligibile

Cel mult 5 (cinci) grupe de activitate prevăzute de clasificarea activităţilor din economia naţionala în vigoare (CAEN Rev 2).

În cele 5 (cinci) grupe de activitate nu pot fi incluse ca obiecte de activitate ale societăţii următoarele: intermedieri financiare şi asigurări, tranzacţii imobiliare, activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, substanţe aflate sub control naţional, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope, precum şi activităţile excluse de normele europene pentru care nu se poate acorda ajutor de stat.

 Cheltuieli eligibile

Ø Alocatie financiara nerambursabila  de maxim  44821 lei , reprezentand 50 % din cheltuielile eligibile

Ø consultanţă  pentru întocmirea planului de afaceri nu mai mult de 4% din valoarea eligibilă a proiectului

Ø sunt eligibile  cheltuielile legate de activităţile necesare codului CAEN pe care se accesează Programul.
  
Programul de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă

Obiectiv

Sprijinirea operatorilor economici, societăţi comerciale şi societăţi cooperative, prin facilitarea accesului la achiziţionarea de maşini, utilaje, instalaţii de lucru, aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare, în scopul îmbunătăţirii performanţelor economice şi tehnice ale operatorilor economici, urmărind adaptarea la cerinţele determinate de noul statut al României de stat membru al Uniunii Europene, prin creşterea nivelului de competitivitate, sporirea protecţiei consumatorilor şi securităţii alimentare.

Buget alocat programului pe anul 2015 – 30.000.000 lei

Activitati eligibile

Comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă conform anexei la procedura programului care conţine codurile CAEN conform Ordinului Preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007, cu modificările şi completările ulterioare, privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională.

Nu sunt eligibile  activităţile excluse de normele europene pentru care nu se poate acorda ajutor de stat.

Cheltuieli eligibile

          - alocatie financiară nerambursabilă în cuantum de maxim 135.000 lei reprezentând maxim 90% din total cheltuieli eligibile


Se finanteaza achiziţionarea:

- tehnică de calcul; cititoare cod de bare; cântare electronice si aparate de marcat;

- maşini, utilaje şi instalaţiide lucru, aparate şi instalaţiide măsurare, control şi reglare;

- electro şi motostivuitoare;

- brevete, licenţe, mărci, francize;

- mobilier, echipamente de protecţie a valorilor umane

-  mijloace de transport marfă, autoutilitare;

 -certificarea sistemelor  de management al calităţii/mediului/sănătăţii şi securităţii muncii/siguranţei produselor alimentare;

- participarea la cursuri de instruire în domeniul în care activează;

- consultanţă  pentru întocmirea planului de afaceri nu mai mult de 4% din valoarea eligibilă a  proiectului.


         Dosare înregistrate Regiunea de vest: 150

         Dosare înregistrate judetul Caras-Severin: 8


Programul pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare - START  -

Obiectiv

Stimularea înfiinţării de noi microîntreprinderi, îmbunătăţirea performanţelor economice ale celor existente, creşterea potenţialului de accesare a surselor de finanţare şi dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale. Finantarea vizeaza intreprinderile care au maxim 2 ani de la infiintare

Buget alocat  programului pe anul 2015 – 20.000.000 lei


Activitati eligibile

Sunt excluse de la finantare activitatile de: intermedieri financiare şi asigurări, tranzacţii imobiliare, activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, substanţe aflate sub control naţional, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope, precum şi

activităţile excluse de normele europene pentru care nu se poate acorda ajutor de stat.

Cheltuieli eligibile

         - alocatie financiară nerambursabilă de maxim 120000 lei reprezentând 90% din total cheltuieli eligibile

Se finanteaza achiziţionarea:

- cursuri de pregatire antreprenoriala;

- tehnica de calcul;

- maşini, utilaje şi instalaţii de lucru, aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare;

- electro şi motostivuitoare;

- brevete, licenţe, mărci, francize;

- mobilier, echipamente de protecţie a valorilor umane

- mijloace de transport marfă;

- spaţii lucru;

- consultanţă  pentru întocmirea planului de afaceri dar nu mai mult de 4% din valoarea eligibilă a proiectului ;

-         realizarea unui site de promovare a activitatii


         Dosare depuse Regiunea de vest: 129

         Dosare înregistrate judetul Caras-Severin: 5  in valoare de 310.763.00 lei


Programului naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului


Programul urmăreşte, prin organizarea a opt Târguri Regionale pentru Artizanat şi Meşteşuguri 2015, susţinerea micilor meşteşugari în promovarea produselor proprii şi conservarea şi stimularea promovării mai largi a tradiţiilor autohtone prin:

a) câştigarea de pieţe externe noi pentru acest tip de produse şi servicii;

b) stimularea cererii interne de servicii şi produse, care presupun un grad important de prelucrare manuală;

c) creşterea vizibilităţii pe piaţă atât a meşteşugarilor, cât şi a produselor şi serviciilor furnizate de aceştia;

d) îmbunătăţirea accesului meşteşugarilor la informaţii de piaţă şi facilitarea valorificării acestor informaţii;

e) dezvoltarea contactelor de afaceri şi stabilirea unor legături parteneriale;

f) promovarea serviciilor şi produselor realizate apelându-se la tehnologii tradiţionale şi având o componentă de prelucrare manuală semnificativă


Descrierea Programului

          Programul constă în organizarea Târgurilor Regionale pentru Artizanat şi Meşteşuguri 2015, pe o perioadă de 5 zile.

Buget program  1.700.000 lei



              Perioada de desfăşurare a evenimentelor precum şi locaţia vor fi afişate pe site-ul instituţiei cu cel puţin 20 de zile înainte.

            În cadrul targurilor regionale beneficiarii eligibili vor putea prezenta produsele proprii(meşteşugăreşti şi/sau de artizanat) şi vor putea desfăşura activităţi economice în condiţiile legislaţiei în vigoare. De asemenea, beneficiarii  prezenţi la târguri vor putea organiza la standul propriu pentru vizitatorii interesaţi, sesiuni de ateliere de lucru. În cadrul atelierelor de lucru  artizanii şi meşteşugarii vor explica şi demonstra practic cum se pregătesc şi se obţin produsele lor.


Programului naţional multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii


Obiectivul programului

          îl constituie stimularea şi sprijinirea demarării şi dezvoltării structurilor economice private înfiinţate de către femei prin facilitarea  accesului acestora la finanţare, creşterea potenţialului de accesare a surselor de finanţare şi facilitarea accesului femeilor antreprenor la sursele de  finanţare, în contextul problemelor legate de menţinerea echilibrului dintre obligaţiile familiale şi cele profesionale şi al prejudecăţilor existente la nivel local.

Bugetul alocat schemei de minimis pentru anul bugetar 2015 este de 1.000.000 lei.


Valoarea  alocaţiei financiare nerambursabile este de maxim 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA) şi  nu poate depăşi suma de 50.000 lei/beneficiar.


Obiectul finanţării trebuie să se încadreze în una sau mai multe din categoriile eligibile:

         a) achiziţionarea de echipamente tehnologice

         b) Investiţiile în active necorporale

         c) achiziţionarea de bunuri prevăzute la subgrupele 3.1 mobilier, 3.2 Aparatură birotică şi 3.3 sisteme de protecţie a valorilor umane şi materiale

         d)achiziţionarea de echipamente IT

         e) mijloace de transport marfă

         k) Comisionul de garantare aferent anului acordării garanţiei, datorat Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii - S.A. - I.F.N. (F.N.G.C.I.M.M.)

         g) achiziţia de instalaţii de încălzire sau climatizare aferente spatiului în care se desfăşoara activitatea;

         h) consultanţă

         i) Cursuri de dezvoltare a abilităţilor antreprenoriale

         j) Achiziţionarea de instalaţii/echipamente specifice în scopul obţinerii unei economii de energie

         f) realizarea unui site


Programul UNCTAD/EMPRETEC România pentru sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii


         EMPRETEC este un program integrat de pregătire, care oferă întreprinzătorilor instruire şi asistenţă tehnică, precum şi un cadru instituţional pentru dezvoltarea capacităţilor antreprenoriale şi creşterea competitivităţii pe piaţa locală şi internaţională a întreprinderilor mici şi mijlocii.

         EMPRETEC este un program internaţional pentru dezvoltarea şi sprijinirea antreprenorilor, desfăşurat sub egida Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD - Geneva),  fiind operaţional în 32 de ţări din America Centrală, America Latină, Africa şi Orientul Mijlociu.

         Bugetul alocat Programului pentru anul bugetar 2015 este de 1.000.000 lei

         Prin Program se finanţează workshop-urile UNCTAD EMPRETEC România pentru sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii în domenii de interes pentru dezvoltarea capacităţilor antreprenoriale, în scopul dobândirii cunoştinţelor teoretice şi cu aplicabilitate practică, necesare începerii şi dezvoltării unei afaceri.
         Workshop-urile UNCTAD EMPRETEC vor fi organizate sub coordonarea celor 5 centre EMPRETEC (un centru naţional - EMPRETEC România şi 4 centre regionale - EMPRETEC Transilvania, EMPRETEC Sud-Est, EMPRETEC Oltenia-Banat şi EMPRETEC Moldova) şi se vor desfăşura în 8 locaţii (arondate celor 8 OTIMMC organizatoare: Braşov, Cluj Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Ploieşti, Târgu Mureş, Timişoara)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu