sâmbătă, 1 august 2015

POCA 2014-2020: a fost publicat calendarul orientativ al lansărilor de apeluri de proiecte pentru anul 2015



Alte șapte apeluri de proiecte sunt estimate a fi lansate, în total, până la sfârșitul acestui an, pentru Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020. Datele de lansare se găsesc în calendarul orientativ publicat de Autoritatea de Management a programului, care funcționează la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP).
Primul apel de proiecte pentru accesarea fondurilor disponibile în cadrul POCA 2014-2020 a fost lansat în mai 2015 și are, ca termen de depunere a cererii de finanțare, data de 25 august 2015. Apelul IP 1/2015 s-a adresat proiectelor care implică sprijin pentru acțiunile din Strategia pentru consolidarea administrației publice 2014 — 2020, anexa 3 și măsurile privind dezvoltarea capacității administrative din condiționalitățile ex-ante enumerate în Acordul de parteneriat cu România 2014 — 2020 sau în cadrul fiecărui program operațional.

Următorul apel, IP 2/ 2015, estimat a fi lansat în luna august a.c., este destinat proiectelor care contribuie la creșterea transparenței în administrația publică, la susținerea mecanismelor administrative, la prevenirea și combaterea corupției.
Propunerile de proiecte depuse trebuie să se încadreze în Axă prioritară — 2, Obiectivul specific — 2.2. al programului.
* * *
POCA 2014-2020 este finanțat din Fondul Social European (FSE), în cadrul obiectivului tematic nr. 11 'Consolidarea capacității instituționale a autorităților publice și a părților interesate și eficiența administrației publice'. Programul are un buget de 658,29 de milioane de euro, din care 553,19 milioane de euro reprezintă contribuția Uniunii Europene.
POCA 2014-2020 este gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management, și reprezintă o continuare a Programului Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative (PODCA) 2007-2013.
POCA 2014-2020 are, ca obiectiv general, crearea unei administrații moderne, capabile să faciliteze dezvoltarea socio-economică, prin intermediul unor servicii publice competitive, investiții și reglementări de calitate, resurse umane profesionalizate, contribuind astfel la implementarea măsurilor de reformă și la atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020.
Obiectivele specifice (OS) ale POCA sunt transpuse în cele 3 axe prioritare:
* Axa prioritară 1: 'Administrație publică și sistem judiciar eficiente'
— OS 1.1 Dezvoltarea și introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică ce optimizează procesele decizionale orientate către cetățeni și mediul de afaceri în concordanță cu Strategia privind consolidarea administrației publice 2014-2020 (SCAP);
— OS 1.2: Dezvoltarea și implementarea de politici și instrumente unitare și moderne de management al resurselor umane;
— OS 1.3 Dezvoltarea și implementarea de sisteme standard și instrumente moderne și eficiente de management la nivelul instituțiilor din sistemului judiciar;
— OS 1.4 Creșterea transparenței și responsabilității sistemului de achiziții publice în vederea aplicării unitare a normelor și procedurilor de achiziții publice și reducerea neregulilor în acest domeniu.
— Axa prioritară 2: 'Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente'
— OS 2.1 Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP;
— OS 2.2 Creșterea transparenței, eticii și integrității în cadrul autorităților și instituțiilor publice;
— OS 2.3 Asigurarea unei transparențe și integrități sporite la nivelul sistemului judiciar în vederea îmbunătățirii accesului și a calității serviciilor furnizate la nivelul acestuia;
* Axa prioritară 3: 'Asistență tehnică'
— OS 3.1 Consolidarea capacității administrative a AM pentru implementarea eficientă a POCA;
— OS 3.2 Asigurarea publicității POCA, a informării și sprijinului pentru beneficiari și potențialii beneficiari.

Comunicat de presă - MDRAP

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu