miercuri, 5 august 2015

Infracţiuni pe drumurile publice



Accident rutier la intersecţie

 În dimineaţa zilei de 04.08.2015 poliţiştii rutieri au intervenit la un accident de circulaţie care a avut loc la intersecţia DJ 581 cu drumul comunal spre localitatea Gârlişte.
Din primele verificări la faţa locului, s-a stabilit faptul că în timp ce S.I., în vârstă de 51 de ani, conducea un autoturism, s-a angajat într-o depăşire, însă nu a observat că autovehiculul din faţa sa s-a încadrat pentru a efectua virajul spre stânga şi a intrat în coliziune cu acesta.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a cinci persoane, patru pasageri şi conducătorul auto M.R., în vârstă de 48 de ani.

Cei doi conducători de autovehicule au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
•            
Infracţiuni pe drumurile publice

        În cursul zilei de 4 august a.c., poliţiştii au desfăşurat acţiuni pe raza municipiului Reşiţa în urma cărora au întocmit două dosare penale.
Fiind desfăşurate activităţi de supraveghere a traficului rutier, pe strada Scoruşului a fost oprit pentru control un moped.
Din verificările efectuate s-a constatat că autovehiculul nu este înregistrat şi a fost condus de către U.D., în vârstă de 24 de ani fără a poseda permis de conducere.


Pe Calea Timişoarei a fost oprit pentru control un autoturism condus de C.C., în vârstă de 23 de ani. Din verificările efectuate s-a constatat că tânărul conducea un autoturism ale cărui numere de înmatriculare au fost atribuite altui autovehicul.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.


S-a răsturnat în afara părţii carosabile cu tractorul

 În dimineaţa zilei de 03.08.2015 poliţiştii rutieri au intervenit la un accident produs pe DJ 608B, la ieşirea din localitatea Zorlencior, în urma căruia o persoană a fost rănită grav.
Din primele verificări la faţa locului, s-a stabilit faptul că în timp ce G.P., în vârstă de 85 de ani, conducea un tractor neînregistrat şi fără a poseda permis de conducere, a pierdut controlul autovehiculului şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
 În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto care a fost transportat la Spitalul Judeţean Reşiţa pentru îngrijiri medicale unde a rămas internat.
Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest şi rezultatul a fost negativ.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi de către o persoană care nu posedă permis.

·          

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu