joi, 6 august 2015

Activitatea la inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin

         În perioada 30.07.2015 – 05.08.2015 poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au desfăşurat acţiuni preventiv – reactive pe raza întregului judeţ în vederea creşterii autorităţii poliţiei, asigurării respectării legii şi a fluenţei traficului rutier pe sectoarele de drum cu trafic intens şi pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
         Cu această ocazie, au fost desfăşurate 152 de acţiuni la care au participat aproximativ 500 de poliţişti, fiind înregistrate 41 de infracţiuni, dintre care 30 de fapte penale constatate în flagrant.  

          Au fost aplicate 1076 contravenţii în valoare de peste 180 000 lei. Dintre acestea 866 au fost pentru nerespectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, 113 la Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi 14 la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite.
În cadrul acţiunilor, poliţiştii rutieri au reţinut 20 de permise de conducere (6 pentru consum de alcool, 3 pentru depşirea vitezei legale cu peste 50 de km/h şi 11 pentru alte abateri) şi retras 7 certificate de înmatriculare.
             Exemple:
           Pe raza localităţii Mehadia, poliţiştii au depistat doi bărbaţi bănuiţi că au tăiat ilegal nouă arbori de esenţă fag. Materialul lemnos a fost tăiat cu ajutorul unui motoferăstrău mecanic şi urma să fie transportat de cei doi cu două autoutilitare.
În cauză a fost întocmit un dosar  penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere ilegală de arbori.
•      
             Totodată, în urma acţiunilor desfăşurate, la domiciliile a doi bărbaţi  din municipiul Reşiţa şi localitatea Soceni au fost depistate şi ridicate pentru cercetări două arme neletale de autoapărare, precum şi 14 bucăţi de cartuşe. Poliţiştii au întocmit câte un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere fără drept a unei arme neletale din categoria celor supuse autorizării şi nepredarea armei către un armurier autorizat în termen de 10 zile de la data expirării autorizării.

COMUNICAT DE PRESĂ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu