miercuri, 25 februarie 2015

Informare privind stadiul implementării cardurilor naționale de asigurări de sănătate

Informare privind stadiul implementării cardurilor naționale de asigurări de sănătate.

Prezintă: Casa de Asigurări de Sănătate a Județului Caraş-Severin.

INFORMARE PRIVIND STADIUL IMPLEMENTĂRII CARDURILOR NAŢIONALE DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

Ce este cardul national de sănătate?
Cardul naţional de sanătate este un proiect  de interes naţional care are ca scop principal transparentizarea şi eficientizarea fondurilor utilizate în sistemul de asigurări sociale de sănătate.Cardul naţional de sănătate este codul de acces pentru toate sistemele informatice ale CNAS. El va deveni instrumentul de confirmare a prestării  tuturor serviciilor din sistem (Platforma informatică din asigurările de sănătate - PIAS).

Ce conţine cardul?

 Pe card  şi în cip-ul cardului sunt imprimate următoarele informaţii:
Numele şi prenumele asiguratului
Cod unic de identificare în sistemul de asigurări sociale de sănătate
 Numărul de identificare al cardului naţional de asigurări sociale de  sănătate (CID)
Data naşterii
Termenul de valabilitate al cardului ( 5 ani)
 !!!Doar la cererea asiguratului, medicul de familie poate inscripţiona pe cardul de sănătate date medicale.

Cine intra in posesia cardului national de sanatate?
Persoanele asigurate cu vârsta de peste 18 ani vor primi cardul naţional de sănătate. Copiii cu vârsta de pana la 18 ani  beneficiază de servicii medicale gratuite conform legii.

Cum intri in posesia cardului national de sanatate?

În data de 19 septembrie 2014 a început procesul de distribuire a cardului naţional de sănătate, care se realizează după  graficul  stabilit în contractul-cadru şi contractele subsecvente încheiate de CNAS şi casele de asigurări cu CN Poşta Romana.
Poşta Română a avut la dispozitie 20 de zile din momentul preluării pentru a distribui cardurile de sănătate asiguraţilor.
Cardul a fost distribuit personal de catre factorul poştal în baza unui act de identitate si a semnăturii de primire. Poştaşul a avut obligaţia de a face cel putin două vizite la domiciliul asiguratului şi, în cazul în care acesta nu a fost gasit acasă, i-a fost lăsat un aviz poştal pe care s-a menţionatat  perioada în care asiguratul poate să ridice cardul de la oficiul poştal.
Dacă  în cele   20 de zile cardurile care nu au putut fi distribuite, CN Poşta Romana, în termen de 10 zile lucrătoare a predat cardurile caselor de sănătate în evidenţa cărora se află asiguraţii.
Asiguratul care nu a primit cardul prin intermediul serviciilor poştale trebuie să ia în calcul termenul in care cardul său de sănătate ajunge la casa de asigurări.
Cardul naţional de sănătate va deveni obligatoriu începând cu data de 01.05.2015.

Cum activezi cardul de sanatate?

Activarea cardului de sanatate se va face la orice furnizor de servicii medicale  (cabinet de medicina primara, spital, ambulatoriu, laborator)  la care asiguratul va apela prima data după primirea cardului. Nu este necesar ca asiguratul să meargă special la medic pentru activarea cardului.
Operaţiunea de activare constă  în  înlocuirea  pin-ului de transport al cardului (0000) cu un pin din patru cifre ales de asigurat, pe care acesta nu trebuie să îl divulge. Pin-ul rămane în proprietatea asiguratului, la fel ca şi cel de la cardul bancar.
 !!! Toţi furnizorii aflaţi în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin şi-au achitiţionat cititoarele de carduri.

Cum utilizezi cardul de sanatate?

Odată  activat, cardul de sănătate va fi prezentat ori de cate ori asiguratul apelează  la furnizorii aflaţi în contract cu casa de asigurări de sănătate pentru servicii medicale sau farmaceutice.
Furnizorul va introduce cardul in cititor, iar asiguratul va tasta pin-ul.
!!!Instant, aplicaţia cardului va afişa un mesaj în care va informa furnizorul  dacă posesorul cardului este sau nu asigurat.
Utilizarea cardului reprezintă dovada că asiguratul a fost prezent la furnizorul de servicii medicale. În acest fel se validează serviciul de care a beneficiat, în vederea decontării din fondul de asigurări sociale de sănătate.
!!!Pentru serviciile medicale de urgentă nu este necesară utilizarea cardului de sănătate. Aceste servicii fac parte din pachetul minim de servicii medicale, care se acordă atat persoanelor asigurate cat şi celor neasigurate.

Când se schimbă cardul?
1. La expirarea acestuia.
2. Cardurile naţionale predate caselor de asigurări de sănătate de către asiguraţi, ca urmare a unor defecţiuni tehnice, erori ale informaţiilor înscrise sau care nu pot fi utilizate din motive tehnice de funcţionare, vor fi returnate Companiei Naţionale „Imprimeria Naţională” – S.A. pe bază de borderou centralizator, iar aceasta, în termen de 30 de zile lucrătoare de la returnare, retipăreşte cardurile naţionale respective; în această situaţie asiguratul nu suportă cheltuielile de retipărire.
3. Asiguratul suportă contravaloarea cardului naţional, precum şi cheltuielile aferente distribuţiei acestuia ( în total aproximativ 16 lei), în situaţia solicitării eliberării unui duplicat ca urmare a pierderii, furtului sau deteriorării acestuia, în situaţia modificării datelor personale de identificare (exemplu: schimbarea numelui prin căsătorie), precum şi în alte situaţii justificate la solicitarea asiguratului.

Ce se întâmplă în cazul persoanelor care refuză cardul?
După data de 01.05.2015, persoanele care refuză în mod expres, din motive religioase sau de conştiinţă, primirea cardului naţional, fac dovada calităţii de asigurat pe baza adeverinţei de asigurat cu o valabilitate de 3 luni, eliberată la solicitarea asiguratului de către casa de asigurări de sănătate la care este luat în evidenţă. Adeverinţa de asigurat cu o valabilitate de 3 luni se eliberează asiguratului pe baza unei cereri adresate casei de asigurări de sănătate la care acesta este luat în evidenţă. Cererea, pentru prima solicitare de eliberare a adeverinţei, va fi însoţită de declaraţia pe propria răspundere privind refuzul cardului, precum şi de cardul naţional, în situaţia în care acesta a fost distribuit.
Casele de asigurări de sănătate vor elibera cardurile naţionale oricând în perioada de valabilitate a acestora pe baza unei cereri scrise a asiguraţilor, inclusiv celor care au refuzat iniţial primirea cardului naţional.

Cum intră în posesia cardului asiguraţii C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.?
Pentru asiguraţii aflaţi în evidenţa C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. Companiei Naţionale „Imprimeria Naţională” – S.A., ca urmare a procesului-verbal încheiat cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi ulterior de către aceasta cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., asigură transmiterea cardurilor naţionale la C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., care realizează distribuţia acestora către asiguraţii proprii.

Referitor la distribuirea cardurilor către asiguraţi facem următoarele menţiuni:
v     Carduri returante de Poştă către Casa de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin: 20.083
v     Carduri emise pentru persoane care au decedat: 4.664
v     Carduri ce trebuie dsitribuite: 15.419, din care 3.621 au fost distribuite către asiguraţi sau către medicii de familie.
În zilele următoare toate cardurile ce au alocat un cod de parafă (parafa corespunde unui medic de familie) vor fii predate medicilor de familie titulari ai parafelor, urmând ca aceştia să le distribuie într-un timp cât mai scurt aiguraţilor de pe lista proprie.
Mai rămâne un număr de carduri care nu au tipărit nici un cod de parafă, ca urmare aceşti asiguraţi urmează să le ridice de la sediul Casei de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin, deoarece la momentul tipării nu erau înscrişi la nici un medic de familie.

Foarte important!

Cardul de sanatate  va asigura accesul la servici medicale pe teritoriul Romaniei. Pentru servicii medicale devenite necesare în timpul şederii temporare pe teritoriul unei tări din spaţiul UE/SEE/Elveţia, asiguratul poate solicita  la casa de asigurări eliberarea unui card european de sanatate (CEASS).


PREŞEDINTE-DIRECTOR GENERAL
Jur.Tudoriţa NICULA




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu