marți, 10 februarie 2015

CONCURS ŞI SIMPOZION NAŢIONAL: Sportul in viata mea - Resita

SPORTUL  ÎN VIAŢA MEA
CONCURS  ŞI SIMPOZION NAŢIONAL
ÎNSCRIS ÎN
Calendarul Activităţilor Educative Regionale şi Interjudeţene 2015 avizat MEN

PREZENTARE
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 7 REŞIŢA organizează ediţia a şaptea a manifestării SPORTUL ÎN VIAŢA MEA. Este o acţiune dedicată sportului, prin secţiunile sale participanţii fiind provocaţi să prezinte  aspecte ale activităţii sportive văzute din mai multe perspective. Este vorba despre activitatea didactică ilustrată prin lecţiile de educaţie fizică, sportul de masă, care implică
toţi elevii din şcoli, şi sportul de performanţă, practicat de un număr mult mai mic de persoane. Totodată, proiectul urmăreşte abordarea  sportului şi a mişcării privite din perspectiva promovării unui stil de viaţă sănătos, manifestarea urmărind evidenţierea unor modele de bune practici. Acţiunea „Sportul în viaţa mea” doreşte să fie o reflectare a sportului din punctul de vedere al elevilor, al cadrelor didactice, dar şi al familiei şi al societăţii, în general. Simpozionul se va orienta spre felul în care sportul şi educaţia fizică conduc la o educaţie a copilului din mai multe perspective, atât prin intermediul orelor, dar şi prin activităţi extraşcolare.

Parteneri în organizarea şi desfăşurarea simpozionului sunt:
Ø      Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin
Ø      Casa Corpului Didactic Caraş-Severin
Ø      Academia Olimpică Română – filiala Caraş-Severin
Ø      Direcţia pentru Tineret şi Sport Caraş-Severin

SCOPUL PROIECTULUI
·         promovarea sportului şi a educaţiei fizice pentru implementarea unui stil de viaţă sănătos, prin oferirea unor modele de bune practici în acest domeniu

GRUPUL ŢINTĂ este format din:
·         preşcolari;
·         elevi din clasele primare, gimnaziale şi liceale din întreaga ţară;
·         cadre didactice care predau la ciclurile  primar, gimnazial şi liceal.

SECŢIUNI
I. DEDICATE PREŞCOLARILOR ŞI ELEVILOR DIN TOATE CICLURILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT
·         Iubesc sportul – concurs de  COLAJ  (preşcolari), desene, picturi, fotografii  (clasele pregătitoare - I-XII)
·         Sport şi fair-play la clasa pregătitoare – demonstraţii, ştafete, întreceri sportive cu participarea elevilor Şcolii Gimn. Nr.  Reşiţa
·         Vacanţe pe schiuri – lecţii de schi pe Muntele Semenic – în parteneriat cu Asociaţia „Prietenii Munţilor” Reşiţa


II. DEDICATE CADRELOR DIDACTICE
·         Sportul şi educaţia fizică între formal şi nonformal lucrări ale cadrelor didactice

III. Memorial „Profesor Nicolae Stăncună” – oferirea numelui „Nicolae Stăncună” sălii de sport a şcolii; meciuri de volei cu participarea profesorilor, a foştilor elevi şi a părinţilor elevilor din şcoală.

CRITERII PRIVIND MATERIALELE
Materialele înscrise la secţiunea I se vor realiza în format A4 (ciclurile preşcolar şi primar) şi A3 (gimnaziu şi liceu),  folosind tehnică şi materiale la alegerea participanţilor, cu condiţia respectării temei  manifestării.
Fotografiile vor fi trimise pe hârtie fotografică (dimensiuni 15X21 cm) lipite pe un carton colorat A4.
Pe spatele fotografiilor şi desenelor (colajelor) se vor scrie următoarele: titlul lucrării, numele şi prenumele copilului, clasa, şcoala, îndrumătorul, număr telefon.
Referatele cadrelor didactice vor avea CEL MULT 3 PAGINI şi vor fi  scrise în Word, pagină A4, cu margini egale de 20 mm; titlul va fi scris cu majuscule (Times New Roman 14 Bold), centrat; la două rânduri de titlu se vor scrie autorul şi instituţia (Times New Roman 12); la două rânduri sub numele autorului se va începe scrierea textului (la un rând, text aliniat „justified”, Times New Roman 12). Lucrările vor reflecta SITUAŢII CONCRETE, MODELE DE BUNE PRACTICI prin care s-a realizat educaţie prin sport, în domeniul formal şi nonformal. INSISTĂM A SE EVITA LUCRĂRILE CU CONŢINUT TEORETIC!

Taxa de participare:
25 lei/cadru didactic
10 lei/material pentru elevi

OBSERVAŢII
·        Materialele cadrelor didactice vor fi trimise pe adresa de mail  concurs.sport@gmail.com. Cadrele didactice vor trimite în plic un plic autoadresat şi timbrat (în valoare de 4 lei), protocolul de parteneriat, fişa de înscriere şi taxa.
·        La secţiunea a II-a pot fi doi autori pe o lucrare. Taxa de participare  se plăteşte pentru fiecare autor. În cazul în care se doreşte un singur CD pentru ambii participanţi, taxa este de 30 lei (un CD şi două diplome de participare).
·        Un cadru didactic va participa la simpozion cu max. o lucrare.
·        TOATE MATERIALELE VOR FI SCRISE CU DIACRITICE ŞI VOR RESPECTA CRITERIILE STABILITE DE ORGANIZATORI.
·        Participanţii la secţiunea I (elevi) vor trimite în plic lucrările, fişa de înscriere, taxa de participare, protocolul de parteneriat în dublu exemplar şi un plic autoadresat şi timbrat în valoare de 4 lei. Adresa şcolii:
ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 7 REŞIŢA
STR. PROGRESULUI NR. 6
320135 REŞIŢA
CARAŞ-SEVERIN
·        Participarea la o anumită secţiune nu este condiţionată de participarea la cealaltă.
·        La secţiunea I  va exista un singur autor şi un singur coordonator al lucrării;
·        Un elev va participa cu o singură  lucrare.


PROGRAMUL MANIFESTĂRII


26    FEBRUARIE 2015
·         ora 11.00, sala de sport – moment festiv de oferire a numelui „Nicolae Stăncună” sălii de sport a şcolii;
·         ora 11.15: Sport şi fair-play la clasa pregătitoare – demonstraţii, ştafete, întreceri sportive cu participarea elevilor Şcolii Gimn. Nr.  Reşiţa
·         ora 18.00: Memorial „Profesor Nicolae Stăncună” – meciuri de volei cu participarea profesorilor, a foştilor elevi şi a părinţilor elevilor din şcoală.

27    FEBRUARIE 2015, ora 12.00, amfiteatrul şcolii:
·         Simpozion Sportul şi educaţia fizică între formal şi nonformal
·         Vernisajul expoziţiei cuprinzând colaje, desene, picturi şi fotografii
·         Premierea câştigătorilor din Şcoala Gimn. Nr. 7 Reşiţa

  2-9 IANUARIE 2015,  24-25 IANUARIE 2015, 5-8 FEBRUARIE 2015
·         Vacanţe pe schiuri – lecţii de schi pe Muntele Semenic

Evaluarea:
·        diplomă de participare
·        premiile I, II, III, menţiune la secţiunea  I, pe categorii de vârstă (preşcolar, primar, gimnazial, liceal)
·        Participanţii la secţiunea a II-a (cadrele didactice) vor primi un CD cu ISBN în care vor fi publicate materialele reprezentative, de calitate, originale (nu vor fi publicate materialele copiate) şi care respectă cerinţele de redactare impuse de organizatori.
·        Pe CD vor apărea doar materialele trimise în format electronic.


Data desfăşurării manifestării: 26-27 februarie 2015
Termen limită pentru primirea materialelor: 21 februarie 2015
Diplomele şi CD-ul cu lucrări vor fi trimise până la data de: 1 aprilie 2015

COORDONATOR PROIECT: PROF. CRISTIANA SCHMALER

ECHIPA DE IMPLEMENTARE
Prof. Ileana Pomoja
Prof. Cristina Ardeleanu
Prof. Violeta Groza
Prof. Martin Moatăr
Prof. Cosmin Buda








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu