vineri, 9 ianuarie 2015

DOSARE PENALE

 Cu permisul suspendat

În cadrul unei acţiuni pe linia circulaţiei rutiere desfăşurate în dimineaţa zilei de 8 ianuarie a.c., pe DN 58, poliţiştii au oprit pentru control un autoturism.
Din verificările efectuate s-a stabilit că autovehiculul a fost condus de către G.D., în vârstă de 45 de ani, care avea permisul de conducere suspendat.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

·        
Cercetat pentru furt

În cursul zilei de 8 ianuarie a.c., poliţiştii au reuşit identificarea unui tânăr bănuit de comiterea unui furt.
Iniţial, o femeie a sesizat poliţiştii Postului de Poliţie Doclin în luna decembrie 2014, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras din locuinţă suma de aproximtiv 600 de lei.
Din investigaţiile efectuate a rezultat faptul că M.S., în vârstă de 18 ani, este bănuit de comiterea infracţiunii. Tânărul a recunoscut săvârşirea faptei, de la acesta fiind recuperat deja 50 % din prejudiciu.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru infracţiunea de furt calificat.
La volan cu permisul suspendat sau fără permis

În cadrul unei acţiuni pe linia circulaţiei rutiere desfăşurate în seara zilei de 4 ianuarie a.c., pe Calea Severinului din municipiul Caransebeş, poliţiştii au oprit pentru control un autoturism înmatriculat în străinătate.
Din verificările efectuate s-a stabilit că autovehiculul a fost condus de către B.E., în vârstă de 25 de ani, care avea permisul suspendat întrucât nu a respectat culoarea roşie a semaforului.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
Într-o altă acţiune desfăşurată pe bulevardul Revoluţiei din Decembrie de pe raza municipiului Reşiţa, poliţiştii l-au depistat pe I.D., în vârstă de 17 ani fără a poseda permis de conducere.
Cercetările continuă, de asemenea, în cadrul unui dosar penal.
·        
A distrus uşa

În seara zilei de 4 ianuarie a.c., poliţiştii de la Secţia de Poliţie Rurală nr.6 Bozovici au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că un bărbat a distrus uşa unui local din localitatea Eftimie Murgu.
Poliţiştii sosiţi la faţa locului au constatat că D.D., în vârstă de 27 de ani, aflat în stare de ebrietate a spart geamul de termopan de la uşa localului.
În cauză se continuă cercetările pentru infracţiunea de distrugere.
·        
Dosar pentru furt

În seara zilei de 04.01.2015, pe şoseaua Nicolae Titulescu poliţiştii de la Poliţia Moldova Nouă au depistat doi minori care transportau cu un cărucior mai multe capace metalice pentru rigole.
Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că cei doi minori în vârstă de 15, respectiv 13 ani, ar fi sustras 29 de metri liniari de capace de la rigola sensului de mers Măceşti – Moldova Nouă şi intenţionau să le valorifice la un centru de colectare a fierului din oraş.
În prezent poliţiştii continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu