11 infracţiuni au fost constatate şi peste 230 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţişti, în perioada 2-5 ianuarie a.c., în urma activităţilor desfăşurate pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale pe raza judeţului Caraş-Severin.
În această perioadă, poliţiştii de la rutieră şi de la
ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin acţionează,
în sistem integrat, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale,
precum şi pentru limitarea efectelor vremii de iarnă asupra siguranţei şi
fluenţei traficului rutier.
Astfel, în perioada menţionată, în urma acţiunilor
pentru siguranţa cetăţenilor, poliţiştii au constatat 11 infracţiuni,
dintre care 5 de natură judiciară, 5 la regimul circulaţiei rutiere şi una de
altă natură.
Din totalul infracţiunilor, 7 au fost constatate în
flagrant delict.
Pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 236
de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 40000 lei.
Astfel, poliţiştii au intervenit şi au aplicat 18
sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi
liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, una prevăzută de Legea 333/2003 privind
paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor şi una
prevăzută de Codul Silvic.
De asemenea, pentru neregulile constatate în trafic,
poliţiştii au aplicat 210 sancţiuni contravenţionale, dintre acestea 76 fiind
pentru depăşirea limitelor legale de viteză.
Ca măsură complementară, au fost reţinute 10 permise
de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce
autovehicule, dintre care unul pentru conducere sub influenţa băuturilor
alcoolice şi unul pentru depăşirea vitezei legale cu peste 50 de km/h.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu