joi, 8 ianuarie 2015

ACŢIUNEA ,,FOC DE ARTIFICII”, DESFĂŞURATĂ DE POLIŢIA ROMÂNĂ LA NIVEL NAŢIONAL, LA FINAL

 Poliţia Română a finalizat acţiunea naţională „FOC DE ARTIFICII”, declanşată din dispoziţia şefului Poliţiei Române, chestor general de poliţie Petre Tobă, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice.
Poliţiştii de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au ridicat zeci de kg de petarde şi articole pirotehnice şi au constatat peste 20 de infracţiuni.

În perioada 17 noiembrie 2014 – 4 ianuarie 2015, poliţiştii au efectiuat 38 de controale în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale pentru descoperirea celor care încalcă prevederile legale din acest domeniu.

Astfel, în perioada de derulare a acţiunii „FOC DE ARTIFICII”, pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice, poliţiştii au participat la activităţi de control, în urma cărora au fost constatate 23 de infracţiuni, de comiterea cărora sunt bănuite 21 de persoane.

Poliţiştii au confiscat, în timpul celor aproape două luni de acţiuni, 67,7 kg de petarde din categoria II, 18,4 kg de articole pirotehnice de categoria II şi 4,7 kg de articole pirotehnice din categoria III.

Activităţile de verificare şi control privind deţinerea, comercializarea, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice, atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă, au fost declanşate la nivel naţional din dispoziţia şefului Poliţiei Române, chestor - general de poliţie Petre Tobă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu