joi, 4 decembrie 2014

INVITAŢIE SPECTACOL CARITABIL „SUFLET PENTRU SUFLET” – ediţia a XIII-a

  
În preajma sărbătorilor de iarnă, studenţii  Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa, specializarea Asistenţă Socială, în colaborare cu Liga Studenţilor din UEMR şi alte instituţii partenere, cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi al Episcopiei Caransebeşului, organizează acţiunea caritabilă

„Suflet pentru Suflet”, ediţia a XIII-a,

care are ca scop filantropic, în acest an, strângerea de fonduri pentru Clinica Nera de Recuperare Oncologică din localitatea Slatina Nera, judeţul Caraş-Severin.
 Prin acest proiect, studenţii de la programul de studii  Asistenţă Socială, sub îndrumarea doamnei conf. univ. dr. Lavinia Popp, doresc să atragă cât mai mulţi tineri care să fie alături de persoanele bolnave de cancer, sădind nădejde şi speranţă de viaţă în sufletele acestora.
Spectacolul caritabil va avea loc în data de 15 decembrie 2014, ora 17:00, în Sala Polivalentă din Reşiţa, avându-l ca invitat pe maestrul Dan Puric, care va susţine o conferinţă de suflet şi pentru suflet cu tema „Sănătatea, suferinţa şi sufletul poporului român”.
Vă invităm să fiţi alături de studenţii noştri la acest moment unic şi special pentru comunitatea locală.

INVITAŢIE SPECTACOL  CARITABIL
„SUFLET  PENTRU  SUFLET” – ediţia a XIII-a

În preajma sărbătorilor de iarnă, de mai bine de 10 ani, studenţii  Universităţii “Eftimie Murgu” din Reşiţa, specializarea Asistenţă Socială, în colaborare cu Liga Studenţilor din UEMR şi alte instituţii partenere, organizează acţiunea caritabilă “Suflet pentru Suflet”, care are scop filantropic, constând în strângerea de fonduri pentru diferite categorii de persoane cu nevoi.
De-a lungul vremii au fost sprijinite diferite grupuri vulnerabile, persoane cu boli terminale, cu HIV/SIDA, familii afectate de sărăcie, vârstnici, tineri şi copii cu probleme speciale de sănătate.
În acest an studenţii  reşiţeni organizează în data de 15 decembrie 2014, ora17, la Sala Polivalentă din Reşiţa în cadrul spectacolului  caritabil „SUFLET  PENTRU  SUFLET”, conferinţa “Sănătatea, suferinţa şi sufletul poporului român”, susţinută de maestrul Dan Puric. Scopul acţiunii este de a  ajuta la ridicarea Clinicii Nera de Recuperare Oncologică, un proiect al Fundaţiei „Sfânta Irina" care are, ca principal obiectiv, construirea primului Centru de Recuperare Oncologică din România.
Vă transmitem gândurile de bine şi de încurajare, pentru a dezvolta acel ,,spaţiu privilegiat”, care are menirea să răspândească speranţă şi dragoste în vieţile celor bolnavi, şi cu siguranţă va contribui la transformarea unor destine, la continuarea cursului firesc al unor vieţi subjugate de caracatiţa numită cancer.
Cu profund respect vă invităm să vă alăturaţi studenţilor Universităţii ,,Eftimie Murgu” din Reşiţa în proiectul caritabil ,,Suflet pentru suflet”– ediţia a XIII-a.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu