duminică, 7 decembrie 2014

COD GALBEN SI PORTOCALIU DE INUNDATII


AVERTIZARE HIDROLOGICA NR. 86 DIN 07.12.2014

Către:
Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională Apele Române, Ministerul Administraţiei şi Internelor, mass-media, S.C. Hidroelectrica S.A., Administraţiile Bazinale de Apă: Jiu, Olt şi Argeş-Vedea.
BAZINELE HIDROGRAFICE AFECTATE:
Drincea, Desnăţui, Jiu, afluenţi Olt inferior, Călmaţui, Vedea, Râul Doamnei, Neajlov şi Sabar
FENOMENELE VIZATE:
Creşteri de debite şi niveluri cu depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE şi ale COTELOR DE INUNDAŢIE
MOMENTUL PRODUCERII FENOMENELOR VIZATE:
Data 07.12.2014 ora 15:00 – 09.12.2014 ora 14:00
Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, se actualizează Atenţionarea Hidrologică nr. 85 din 06.12.2014 după cum urmează:

COD GALBEN
– Pe râurile din bazinele hidrografice: Drincea, Desnăţui (judeţele Mehedinţi şi Dolj), Motru şi unii afluenţi mici ai Jiului din judeţele Gorj, Mehedinţi şi Dolj, Jiu pe sectorul aval confluenţă Motru – amonte Podari (judeţul Dolj), Teslui (judeţele Dolj şi Olt), Cerna (afluent al Olteţului) şi unii afluenţi mici ai Oltului din judeţele Vâlcea şi Olt, Călmăţui, Vedea superioară amonte Văleni, Teleorman şi pe alţi afluenţi mici ai râului Vedea (judeţele Olt, Argeş şi Teleorman), Râul Doamnei, Neajlov şi Sabar (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu şi Ilfov).
COD PORTOCALIU
– In intervalul 07.12.2014 ora 22:00 – 09.12.2014 ora 14 pe râul Neajlov – sector Moara din Groapă – Vadu Lat, judeţele Dâmboviţa şi Giurgiu.
Harta cu codurile şi semnificaţia acestora se anexează.
Se menţionează că fenomenele hidrologice avertizate se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă.
In funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice. Se impune urmărirea evoluţiei situaţiei hidrometeorologice, în conformitate cu „Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice, poluări accidentale pe cursurile de apă şi poluări marine în zona costieră”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu