marți, 9 septembrie 2014

DOSARE PENALE


Dosare pentru furt
În cursul zilei de 08.09.2014 poliţişti de Poliţia Municipiului Reşiţa au întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de furt pe numele unui minor în vârstă de 16 ani.
Minorul a fost surprins de locatarii unui bloc de pe aleea Gladiolelor în timp ce încerca să sustragă mai multe bunuri şi scule de la etajul patru (uscătoria blocului).
Un alt minor în vârstă de 15 ani, a fost surprins de doi cetăţeni în timp ce încerca să pătrundă într-un bar din localitatea Ruschiţa pentru a sustrage bunuri. Minorul a fost reţinut de cei doi cetăţeni până la sosirea echipajului de poliţie. Şi în acest caz a fost întocmit un dosar penal.

În cursul aceleaşi zile, pe raza municipiului Caransebeş, poliţişti de investigaţii criminale din cadrul I.P.J.Caraş-Severin au identificat şi reţinut un bărbat pe numele căruia exista un mandat de executare a pedepsei emis pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat.
Pe numele lui M.I., în vârstă de 28 ani, a fost emis mandatul de executare a trei ani închisoare întrucât a fost surprins în timp ce încerca să sustragă cablu interurban de telecomunicaţii de pe raza municipiului Reşiţa.
·         

Accident sesizat prin 112
În dimineaţa zilei de 8 septembrie a.c., poliţiştii au intervenit la un accident produs la intersecţia străzilor Andrei Şaguna şi Răcăjdiei din Oraviţa.
Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că în timp ce M.A., în vârstă de 29 ani, conducea un autoturism, în intersecţie nu a acordat prioritate unui alt autovehicul condus de B.G., în vârstă de 56 ani, autoturism cu care a intrat în coliziune.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto B.G., care a refuzat transportul la Spitalul Oraviţa.
Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
·         

Accident pe DN 6
În noaptea de 8/9 septembrie a.c., la Spitalul Municipiului Caransebeş s-au prezentat trei persoane pentru a le fi acordate îngrijiri medicale declarând că sunt victimele unui accident rutier.
Din verificările efectuate şi din declaraţiile acestora a rezultat faptul că în timp ce D.P., în vârstă de 29 ani, conducea un autoturism din direcţia Caransebeş spre Orşova ( în afara localităţii Buchin), nu a adaptat viteza într-o curbă şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
În urma accidentului a rezultat rănirea a doi pasageri şi rănirea gravă a altuia care s-au deplasat la spital pentru îngrijiri medicale.
Şoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu