Învăţământ preuniversitar
Legea
educației prevede la capitolul Dispoziții generale, art. 4 că (4) Statul
asigură cetăţenilor României drepturi egale de acces la toate nivelurile şi
formele de învăţământ preuniversitar şi superior, precum şi la învăţarea pe tot
parcursul vieţii, fără nicio formă de
discriminare. Considerăm ca toți tinerii români au dreptul la educație, chiar
și cei care nu sunt performanți. Astfel statul trebuie să finanțeze, inclusiv
pentru aceștia, programe de formare continuă, pe parcursul întregii vieți.
Unele dintre aceste programe pot fi desfășurate de către universități, care
asigură un standard de calitate superior în formare. De asemenea, prin
obiectivele asumate, România trebuie să crească proporția absolvenților de
studii superioare. Din acest motiv considerăm că principiile ce stau la baza
modificărilor la articolele 9 (2) și 30(2) sunt valide, chiar dacă modalitățile
de realizare pot fi discutate. În același timp, considerăm că este o eroare
organizarea de studii secundare cu durată mai mare de 3 ani (conform
modificării art. 23). Posibilitatea de a participa la evaluări naționale
speciale, la cursuri de pregătire (indiferent de cine sunt finanțate)
reprezintă un drept al elevilor. Este discutabil dacă se pot organiza studii
similare de către licee, universități și instituții dedicate (studii
postliceale) așa cum este specificat în OUG.
Bacalaureat
Statornică
principiilor de promovarea a calității în învățământul superior și promotoare a
propriului dicton “Construim cariere, formăm caractere”, Universitatea de Vest
din Timișoara a demarat în urma cu 3 ani un program de sprijinire a elevilor
care urmează să susțină anual examenul de bacalaureat. Astfel, în fiecare an
începând cu luna mai cadre didactice din universitate desfășoară sistematic
activități de pregătire și instruire a elevilor liceeni din ani terminali în
vedere obținerii unor rezultate favorabile la examenul de bacalaureat.
Reducerea nivelului de eterogenitate al tinerilor absolvenți sub aspectul
cunoștințelor și al deprinderilor consolidate mai mult, sau mai puțin, pe
parcursul frecventării învățământului liceal, precum și intenția de a crește
nivelul de conștientizare al liceenilor cu privire la necesitatea unei evaluări
cât mai obiective și exigente, ne-au determinat să mobilizăm resurse
(preponderent umane, cadre didactice universitare) pentru a ne alătura
demersului de îmbunătățire permanentă a cunoștințelor pe care le au tinerii
liceeni și, implicit, pentru a crește rata de promovabilitatea la examenul
“maturității intelectuale” a acestora.
Organizarea
unor cursuri suplimentare, ”plătite din finanţarea de bază sau din alte surse”
– ne face să avem o rezervă, bazată de experiențele noastre din ultimii ani.
Această măsură (prevăzută la art.9) se reia la art. 78, arătând preocuparea
ministerului pentru a acorda o șansă suplimentară acestor tineri. Totuşi, la
UVT am organizat cursuri gratuite de pregătire pentru BAC și nu am fost singura
universitate din țară care a făcut acest serviciu comunităţii. Statisticile
noastre arată că procentul elevilor de cls a XII-a care au participat la astfel
de cursuri a fost foarte redus, iar majoritatea au fost dintre cei care au luat
bac-ul, ceilalţi arătând un interes scăzut faţă de astfel de oferte. Soluţia
pentru ei o vedem mai degrabă înspre școlile postliceale, care să le asigure o
calificare mai specifică, cu mai mare căutare pe piaţa muncii, până când
soluţia bacalaureatului profesional, diferenţiat, va fi implementată.
La art. 101
se revine insistându-se cu introducerea finanțării suplimentare pentru
pregătirea pentru bacalaureat. Este o măsură care nu considerăm că soluționează
fondul problemei. Mai funcționale considerăm că sunt soluții prin care avem
rute diferite de formare teoretică și de pregătire practică încă din gimnaziu,
cum se practică în foarte multe țări din Europa, în Olanda și Germania de ex, știut
fiind ca nu toți copiii sunt la fel, iar o rută unică de formare, cu aceleași
standarde, expune la eșec școlar. Această finanțare suplimentară de fapt
acoperă ”economii” pe care le-am făcut în anii anteriori de pregătire a
elevului, în detrimentul său.
Demersul
nostru, similar cu al altor universități prestigioase din România, consolidat
după acești trei ani, a permis Universității de Vest din Timișoara ca începând
din anul universitar anterior (2013-2014) să impună pentru toate facultățile
sale susținerea examenului de admitere pentru anul I de studii universitare,
promovând astfel necesitatea unui învățământ superior de calitate care să fie
ancorat cât mai mult în realitățile sociale și care să răspundă solicitărilor
integrative ale societății.
Toate eforturile
noastre, precum și ale universităților de prestigiu din România, se văd
afectate prin noile oportunităţi acordate tinerilor liceeni, de a susține
examenul de bacalaureat în mai multe sesiuni. Extinderea numărului de sesiuni
de bacalaureat care să permită elevilor fără performanțe școlare să promoveze
examenul maturității, evidențiază dimensiunea cantitativă a prezentei abordări
în educație, în detrimentul unui învățământ centrat pe o bună calitate, pe
performanță școlară și recunoaștere socială.
Ca o
concluzie, mult mediatizata extra-sesiune de bacalaureat este introdusă cu
mențiunea ”în cazuri excepționale, temeinic justificate” – de aceea o privim cu
o oarecare relaxare / detaşare, sperând că nu se va abuza de ea. Este o soluţie
de precauţie, pentru situaţii excepţionale (ex. pot fi subiecte greşite sau
orice situaţii excepţionale, neprevăzute). O astfel de măsura suplimentară de
siguranţă permite să nu se piardă un an din viaţa elevilor.
Învăţământ profesional
Este de
salutat modificarea de la art. 23 (ii), prin care se revine la învățământul
liceal cu clasele IX-XII/XIII şi se extinde durata învăţământului profesional
la min. 3 ani. Am avut rezerve faţă de specificarea din Legea 1/2011 care
cuprindea clasele de liceu doar între X-XII/ XIII. Nu au fost făcute studii cu
privire la fezabilitatea acestei masuri, care nu corespundea cu organizarea
tradiţională a învăţământului românesc. Prin măsura din Legea 1/2011 se
soluţiona parţial indicatorul cu privire la abandonul şcolar până la 16 ani,
însă anticipam scăderi dramatice la continuarea studiilor în învăţământul
terţiar. Nu mai vorbim despre capacitatea limitată a şcolilor gimnaziale de a
acoperi clasa a IX-a. Prin extinderea învăţământului profesional la min. 3 ani
se acordă greutatea cuvenită unei astfel de pregătiri profesionale, fiind
rezerve serioase exprimate fata de învăţământul profesional cu durata de 6 luni
(era specificarea de ”intre 6 luni si 2 ani”).
Accesul la posturi didactice
Din păcate,
modificările aduse art. 89/90, prin care concursurile școlare se mută la
inspectorat, iar directorul doar angajează în baza unei decizii de repartizare,
le privim cu precauţie, pentru că măsura anterioară lăsa mai multă putere
decizională şi responsabilitate totodată directorului de şcoală pentru a-şi
asigura personalul de care avea nevoie, la standardele de calitate pe care le impunea. Desigur că în prima faza
de implementare ne aşteptam şi la derapaje, dar pe termen mediu şi lung era o
măsura menită să întărească calitatea corpului profesoral. Sunt măsuri care nu
sunt bazate pe studii de impact, de fezabilitate, chiar dacă fiecare dintre ele
are avantajele şi dezavantajele lor. Desigur că uneori filtre suplimentare de
selecţie sunt menite a elimina abuzurile, însă avem rezerve faţă de ”schimbări la
schimbări” prea rapide, fără a avea impactul şi efectele convingătoare ale
măsurilor luate.
Conducerea instituţiilor de învăţământ
preşcolar
Art. 96, cu
privire la componenţa consiliului de administrație al școlilor considerăm că
aduce clarificări utile. Invitarea reprezentantului sindical, cu statut de
observator / invitat permanent, este o soluție utilă, pe care o practicăm şi
noi în învăţământul superior. Faptul că directorul este şi preşedintele CA este
o soluţie funcţională, pentru că el este reprezentantul legal şi prin semnătură
îşi şi asumă îndeplinirea deciziilor CA, chiar dacă nu subscrie la deciziile
luate prin vot de CA. Din prisma principiului descentralizării, conform căruia
deciziile trebuie luate de actorii participanți la activitate / proces,
înțelegem participarea la deciziile din consiliile de administrație din
învățământul preuniversitar a finanțatorilor acestor școli (primar, consiliul
local). Acuzele de politizare sunt aberante atât timp cât cele două instituții
sunt reprezentative pentru comunitatea locală (prin alegeri). La fel, este
normal, în aceste condiții, ca deciziile să fie monitorizate de către inspectorate.
Este un element de democratizare a învățământului ca reprezentanții
sindicatelor să participe la ședințele CA-urilor, dar nu înțelegem excluderea
elevilor de la majoritatea deciziilor.
Învăţământ superior
Considerăm că
indiferent de modalitatea de realizare a educației, trebuie să asigurăm un
standard ridicat de calitate în formare.
Capacitate de şcolarizare – ciclul licenţă
Creșterea
capacității de școlarizare cu până la 10 % pentru programele universitare de
studii în detrimentul hotărârii Consiliului ARACIS poate aduce măsuri
reparatorii în situaţiile unor decizii greşite ale ARCIS. Apreciem că o astfel
de inițiativă, ar putea promova calitatea în educație și ar putea sprijinii
cercetarea științifică în mediul academic, în măsura în care prezenta OU va fi
urmată de alte decizii care să specifice în mod transparent criteriile pe baza
cărora ar putea fi fundamentată o astfel de solicitare, respectiv elementele
care ar sta la baza unei astfel de decizii din partea MEN.
Cele doua noi
aliniate introduse la art. 138 referitoare la suplimentarea cu până la 10%, în cazuri temeinic justificate,
peste cifra de școlarizare aprobată de ARACIS sunt de fapt expresie a efortului
României de a susține mobilitatea internațională a studenților, pentru că aceste
locuri sunt ”destinate şcolarizării cetăţenilor europeni şi din state terţe sau
pentru mobilităţi academice ale studenţilor în baza acordurilor
guvernamentale..”
Doctorat
Decizia MEN
de a organiza programe de studii doctorale cu frecvență redusă constituie de
asemenea o provocare care va genera efecte directe asupra calității corpului
profesoral, dar mai ales asupra cercetării științifice asociate programelor
doctorale de studii. Este cunoscut faptul că, programele de studii doctorale cu
frecvență au constituit un prilej de a îmbina activitatea de cercetare
științifică cu activitatea didactică a doctorandului și implicit cu implicarea
acestuia în activități de predare sub directa coordonare a conducătorului de
doctorat sau a coordonatorului de disciplină. “Noua oportunitate”, coroborată
cu slaba finanțare a învățământului superior va perpetua tendința
universităților de a supraestima numărul locurilor alocate studiilor doctorale
la învățământul fără frecvență și va genera un aflux de absolvenți deprofesionalizați
ai studiilor doctorale. O astfel de măsură va contribui în mod direct la
devalorizarea simbolică a studiilor universitare de doctorat și evidențiază din
nou supralicitarea dimensiunii cantitative a prezentei OU în detrimentul unei
pregătirii doctorale de calitate sub îndrumarea directă a coordonatorului.
Decizia MEN,
prin modificarea Art. 140 care prevede introducerea doctoratelor cu frecvență
redusă, poate fi privită şi din altă perspectivă, fiind o practică folosita in
foarte multe sisteme avansate din punct de vedere educaţional. Sunt foarte
mulți doritori sa acceadă la doctorate profesionale, pentru a-si rafina o
expertiza profesionala acumulata in ani de munca si care nu sunt dispuși sa
renunțe la locul de muncă pentru a face doctoratul. Ei nici nu trebuie
încadrați ca asistenți universitari, având posibilitatea să îşi continue
îndatoririle profesionale la locul de muncă. Din păcate, măsura de a avea doar
doctorate la zi nu a adus neapărat un plus de calitate, foarte mulți dintre
doctoranzi lucrând deja. Calitatea doctoratului nu în forma de pregătire la
zi/cu frecvență redusă stă, ci în consistența conținutului cercetării și a
lucrării elaborate. În foarte multe cazuri, este mai consistent un doctorat la
frecvență redusă, cu acces direct la baza empirică de la locul de muncă și nu
numai, decât un doctorat la zi. Este responsabilitatea îndrumătorului de
doctorat, a IOSUD să se asigure că exigența de calitate este aceeaşi.
Per ansamblu
însă, nu considerăm reintroducere studiilor doctorale cu frecvență redusă
(chiar dacă prin excepție) ca fiind un pas în ameliorarea calității studiilor
doctorale.
Învăţământul privat
Atenția
deosebită care a fost atribuită prin OU 49/2014 învățământului superior privat
constituie un punct important asupra căruia se impune a face câteva aserțiuni.
Astfel, noile modificări aduse Legii 1/2011 permit înființarea unor structuri
universitare private centrate în mod exclusiv pe dezvoltarea unor resurse
patrimoniale, care după perioade de timp (în care pot accesa resurse de la
bugetul de stat) vor putea reveni membrilor fondatori, în calitate de persoane
fizice, structuri confesionale sau alte forme asociative.
Odată
constituite, noile universități private au permisiunea de a nu se raporta la
același cadru normativ asemenea universităților de stat, activitatea acestora
putând fii reglementată exclusiv de Carta universitară, care va legifera
întreaga funcționare a universității. Considerăm că universitățile particulare
trebuie să îndeplinească aceleași condiții de calitate ca și cele de stat.
Noile
reglementări din OUG permit însă persoanelor fizice să înființeze universități,
să dezvolte aceste universități, iar în momentul în care decid să nu mai
continue, patrimoniul să le revină. Există posibilitatea să se repete situația
din anii 90 când SRL-uri înființau universități, colectau taxe și le investeau
în bunuri imobile pe care le valorificau după stoparea activității
universităților.
Funcțiile de
conducere din universitățile de stat sunt limitate de către stat, în rolul său
de finanțator, dar cele din învățământul privat nu pot fi reglementate de stat.
Să nu uităm
că aspecte referitoare la înființarea
universităţilor şi de către persoane fizice şi trecerea patrimoniului universităţilor private în
mâinile fondatorilor, în ciuda faptului că a fost odată declarată
neconstituţională, este dificil să ne pronunţăm, neştiind care este temeiul
pentru care revin, însă considerăm că nu este corect ca odată ce aceştia şi-au
mărit patrimoniul prin realizarea unui business educaţional care a beneficiat
de toate facilităţile fiscale pe care le dă statul, acestora să le revină în
întregime întregul patrimoniu…
Școlaritate / taxe
Modificările
aduse art. 142 prin care unui student i se permite să beneficieze de
gratuitatea studiilor unei a doua facultăți dacă a achitat cheltuielile
aferente școlarizării la prima facultate o considerăm binevenită, în beneficiul
studentului. Dacă a văzut că nu i-a fost utilă prima facultate şi doreşte să
facă o a doua facultate, e bine să ii lăsăm opțiunea care facultate să o
plătească.
Formarea cadrelor didactice
OUG introduce
o serie de modificări în reglementările privind formarea cadrelor didactice.
Unele dintre ele sunt în flagrantă contradicție cu scopul acestei formări.
Astfel, deși se dorește o profesionalizare a cadrelor didactice, în continuare
se pot ocupa funcții de profesor de educație preșcolară sau școlară persoane
care au absolvit un liceu de profil și studii superioare nerelevante pentru
post (de exemplu liceu pedagogic + facultatea de chimie). Certificarea
modulului I de studii psihopedagogice trebuie recunoscută tuturor studenților,
care fac dovada parcurgerii cursurilor din metodologia aferentă. Statul ar
trebui să asigure rute alternative de pătrundere în sistemul de învățământ
pentru absolvenții de studii superioare.
Cât privește
modificările la art. 236 referitoare la formarea
psihopedagogică de nivel I şi II realizată prin departamentele de specialitate
din cadrul instituțiilor de învățământ superior/ vs prin masterate didactice
este o măsură pe care o considerăm utilă doar pe termen foarte scurt pentru ca
prin LEN 1/2011 a creat un vid legislativ în plan operațional, întrucât nu a și
operaționalizat stipularea respectivă. Nu poți distruge ceva, fără a pune
consistent ceva în loc. Subscriem la pregătirea prin masterate didactice, dar
acestea trebuie să fie consistent concepute în toate componentele funcționării
lor. De aceea ne așteptăm ca MEN să lanseze discuții consistente, la care cel
puțin toate universitățile care au și facultățile de specialitate de științele
educației, să își aducă aportul conceptual. Sunt măsuri reparatorii punctuale,
dar nu acoperitoare pe fond.
Mecanisme de conducere ale instituțiilor de
învățământ
Eliminarea
prevederilor cu privire la limitarea numărului de mandate pe care le poate
exercita o persoană în calitate de rector al unei universități creează în mod
direct cadrul spre promovarea unor practici nedemocrate și de susținere a unei
culturi organizaționale academice fundamentată pe perpetuarea unor practici de
conservare în detrimentul unui management universitar deschis, vizionar și
inovator.
Nu subscriem
la modificarea adusă cu două mandate complete pentru ocuparea funcției de
rector. Amendamentul lasă loc pentru soluții de ocupare pe mai mult de 8 ani a
acestei funcții exact pentru cei care doresc ”să se agațe de scaun”. Teoriile
și practicile manageriale arată că pentru sănătatea instituției și a
managerului o perioadă maximă de 8 ani este suficientă în general, fiind multă
uzură. Dar, pe de altă parte, nu poți introduce totul în normă. Sunt excepții de rectori care au o anvergură și o
capacitate managerială excepțională, pe care îi dorește instituția în mod
evident pentru plusul pe care l-au adus, pentru viziunea de dezvoltare pe care
o au și capacitatea probată. Trebuie stipulări pentru astfel de situații, nu
soluții gen ”mandate complete”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu