joi, 24 iulie 2014
Marele Premiu la Gala Societății Civile „Bun venit pe lume!”
10 iunie 2014 a fost o zi fericită pentru Salvaţi Copiii România: în cadrul celei de-a XII-a ediţii a Galei Societăţii Civile, eveniment ce premiază şi aplaudă cele mai bune proiecte şi programe ale sectorului non-profit din România, organizaţia noastră a fost declarată câştigătoarea Marelui Premiu. Proiectul care ne-a adus cel mai important trofeu al Galei a fost „Bun venit pe lume!”, lansat în urmă cu doi ani în scopul reducerii mortalităţii infantile la nivel naţional. Proiectul a pornit de la o statistică tristă: de ani buni, România se află pe primul loc în clasamentul nefericit al mortalităţii infantile la nivelul întregii Uniuni Europene, cu o rată de 9 la 1.000 de nou născuţi vii, faţă de media europeană de 4,1 la mie. Cifra este cu atât mai revoltătoare cu cât, potrivit estimărilor Salvaţi Copiii, o treime din aceste decese ar putea fi prevenite prin dezvoltarea de programe de suport pentru mame şi copii şi echiparea maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi cu echipamente medicale performante.
Printr-o activitate intensă de strângere de fonduri, în perioada 2012-2014, Salvaţi Copiii a reuşit să doteze cu echipamente performante în valoare de 4 030 000 de lei 37 de maternităţi şi secţii de nou-născuţi din oraşele: Adjud, Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Piatra-Neamţ, Petroşani, Piteşti, Suceava, Târgu-Mureş, Timişoara,Vaslui, Reşiţa, Slobozia, Bacău, Caransebeş, Constanţa, Segarcea, Hunedoara, Hârlău, Roman, Ploieşti, Sibiu, Botoşani, Vatra-Dornei, Arad, Focşani, Olteniţa.De altfel, „Bun venit pe lume!” a obţinut şi Premiul I la secţiunea Sănătate în cadrul Galei.
Îmbunătăţirea cadrului legislativ privind drepturile copilului
În paralel, ne-am bucurat că ne-au fost recunoscute meritele şi în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copiilor: astfel, proiectul „Îmbunătăţirea cadrului legislativ privind drepturile copilului prin modificarea şi completarea Legii 272/2004” a fost răsplătit cu Premiul I la secţiunea Buget - / Eficienţă +, precum şi cu Premiul II la secţiunea Apărarea drepturilor individuale/ colective.
Mulţumim pentru susţinerea acestui demers echipei conduse de doamna Elena Tudor, Director Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
Premiile ne-au onorat şi ne-au demonstrat, încă o dată, că eforturile pe care le depunem zi de zi, de aproape 25 de ani, sunt remarcate şi apreciate, ceea ce ne-a ridicat ştacheta în vederea ediţiei de anul viitor. Până atunci, le mulţumim încă o dată organizatorilor şi tuturor celor care, prin sprijinul lor, ne susţin în demersul constant de îmbunătăţire a şanselor la viaţă pentru sutele de mii de copii care au nevoie de sprijinul nostru.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu