vineri, 20 iunie 2014

ZIUA MONDIALĂ A SOARELUI 21 IUNIE 2014

Soarele este o stea, un corp cosmic imens, masiv, care generează energie prin reacțiile nucleare produse în nucleu. Importanța sa pentru viața de pe Terra nu poate fi subestimată: fără Soare noi nu am exista.
Soarele se  află în centrul sistemului nostru solar. Pământul, toate celelalte planete, asteroizii, meteoriții, cometele precum și cantitățile enorme de praf interplanetar orbitează în jurul Soarelui. Energia provenită de la Soare (sub forma luminii, căldurii ș.a.) face posibilă întreaga viață de pe Pământ, de exemplu prin fotosinteză, iar prin intermediul căldurii și clima favorabilă.

Soarele este compus numai din gaz, mare parte hidrogen (71%), heliu (27%), alte 2% fiind în mare parte carbon, azot și oxigen.


În miezul Soarelui (aproximativ 25% din rază spre interior) condiţiile sunt extreme. Temperatura este de 15.6 milione Kelvin şi presiunea este de 250 miliarde atmosfere.

Suprafaţa Soarelui, numită şi fotosferă, are o temperatură de aproximativ 5800 K.

Petele solare sunt regiuni "reci", de doar 3800 K (apar întunecate doar în comparaţie cu regiunile învecinate). Ele pot să fie foarte întinse, ajungând până la 50,000 km în diametru.

O regiune îngustă numită cromosferă se întinde deasupra fotosferei.

Regiunea extrem de rarefiată de deasupra cromosferei, numită coroană, se întinde pe milioane de kilometri în spaţiu însă este vizibilă doar în timpul eclipselor.

Câmpul magnetic al Soarelui este foarte puternic (după standardele terestre). Magnetosfera sa (cunoscută şi ca heliosferă) se întinde mult dincolo de Pluto.

Radiația solară este radiația electromagnetică emisă de Soare având lungimi de undă din întregul spectru al undelor electromagnetice.

Ciclul solar - la fiecare 11 ani Soarele atinge un maximum al activităţii sale când poate emite pe zi 2-3 CME (ejecţii coronale de masă-particule încărcate electric, electroni și protoni, emise continuu de Soare în spaţiu). Această emisie de particule elementare a primit numele de  vânt solar.

Vântul solar şi particulele de energie mult mai înaltă emise de activitatea solară pot avea efecte dramatice pe Pământ trecând de la scurgeri de energie la interferenţe radio sau la frumoasa aurora boreală (Aurora polară este un fenomen optic ce constă într-o strălucire intensă observată pe cerul nocturn în regiunile din proximitatea zonelor polare, ca rezultat al impactului particulelor de vânt solar în câmpul magnetic terestru. Când apare în emisfera nordică, fenomenul e cunoscut sub numele de aurora boreală, termenul a fost folosit inițial de Galileo Galilei În emisfera sudică, fenomenul poartă numele de auroră australă, după James Cook, o referință directă la faptul că apare în sud).

Transportul energiei și structura Soarelui


Recent s-a observat că Soarele a intrat in maximul ciclului lui de 11 ani, activitatea astrului fiind, teoretic, mai intensa acum.

În mod normal câmpul magnetic al pământului ne protejează de aceste ejecţii, deviindu-le şi împiedicându-le să ajungă în jurul Pământului.

Dacă acest câmp magnetic a slăbit, datorită inversării lui, susţin unii cercetători, particulele solare vor pătrunde în atmosferă creând nitraţi care vor distruge şi vor sfâşia stratul de ozon, ceea ce va permite să pătrundă un număr mare de radiaţii UV , ducând la creşterea ratei cancerului.

Furtuna solară produce o întrerupere a magnetosferei, fără de al cărei ajutor unda de şoc a particulelor va lovi sateliţii de pe orbită distrugându-le circuitele electronice, ceea ce va duce la căderea telecomunicaţiilor.

Când magnetosfera e lovită de ejecţiile coronale de masă, se generează curenţi electrici pe sol care, vor genera fluctuaţii de energie şi scurtcircuitarea transformatoarelor provocând pene de curent, iar când ejecţiile coronale de masă sunt prinse în magnetosferă dau naştere aurorelor boreale. Vor mai fi afectate GPS-urile avioanelor, undele radio, radar, sistemele bancare, cele din spitale, iar conform unor teorii se vor produce şi cutremure de pământ etc.

Directorul NASA avertizează că furtunile solare pot produce furtuni pe Pământ şi că acestea se vor intensifica.


Alte date despre soare:

Ø      distanța față de Terra 1,496×108 km (8,31 minute lumină);

Ø      viteză 217 km/s pe orbită în jurul centrului galaxiei, 20 km/s relativ la viteza medie a stelelor învecinate;

Ø      diametru mediu 1,392×106 km (109 ori diametrul Pământului);

Ø      circumferință 4,373×106 km (342 ori diametrul Pământului);

Ø      volum 1,41×1018 km³ (1 300 000 ori mai mult decât Pământul);

Ø      masă 1,9891×1030 kg (332 950 ori mai mult decât Pământul);

Ø      temperatura coroanei 5 MK ;

Ø      radiația medie 2,009×107 W m-2 sr-1 ;

Ø      caracteristicile rotației: înclinarea 7,25° (față de elipsă); 67,23° (față de  planul galaxiei);

Ø      perioada de rotație la Ecuator 25,3800 zile (25 z9h 7m 13s) ;

Ø      viteza de rotație la Ecuator 7.174 km/h.


Evenimente solare 2014:


Erupţii solare:


Ø      28 ianuarie;

Ø      30 ianuarie;

Ø      11 februarie;

Ø      28 feruarie 2014;

Ø      18 aprilie;

Ø      24 aprilie;

Ø      8 mai;

Ø      2 iunie;

Ø      5 iunie;

Ø      4 iunie;

Ø      6 iunie;

Ø      9 iunie erupţie gigantică;

Ø      10, 11 iunie;


Furtuni geomagnetice:


Ø      9 ianuarie;

Ø      26 aprilie;

Ø      7 mai 2014;

Ø      8 iunie;

Ø      12 iunie;

Ø      13 iunie;


Aurore boreale:


Ø      23 februarie – Alaska;

Ø      4, 5, 6 iunie – Alaska;

Ø      8 iunie la NW de Edmonton, Alberta, Canada;

Ø      11  iunie – Islanda etc

-

                                            Aurora boreală-Alaska



Eclipsa inelară de Soare – 29 aprilie 2013 – S Oceanului Indian, Australia, Antarctica


Eclipsa inelară de Soare

Haloul solar - este un inel luminos, multicolor, care poate apărea pe bolta cerească în jurul Soarelui sau al Lunii în condiții atmosferice propice. Apare din cauza reflexiei sau refracției luminii în cristale de gheață care sunt prezente la nori de mare altitudine. Anul acesta a avut loc în: 14 mai SUA  (New Jersey, New York, Pennsylvania), 31 mai  Mount Ashland - SUA, 7 iunie Antarctica etc;

Halou solar – 14 aprilie 2014 – Baia Mare

Ø     21 iunie 2013 solstiţiul de vară - este momentul care marchează începutul verii astronomice, la această dată fiind cea mai lungă zi şi cea mai scurtă noapte a anului. Aceasta este prima zi de vară (solstiţiul de vară), în emisfera nordică şi prima zi de iarnă (solstiţiul de iarnă), în emisfera sudică.


MĂSURI DE PROTECŢIE CONTRA RADIAŢIILOR ULTRA VIOLETE


Radiaţiile ultra violete pot provoca ,,arsuri solare,, iar radiaţiile UVA cauzează îmbătrânirea prematură a pielii şi dereglări ale sistemului imunitar, ambele tipuri cresc riscul apariţiei cancerului de piele de aceea este necesar să ne protejăm împotriva lor prin mai multe metode:

Ø       evitaţi expunerea excesivă la soare la orele de varf, de obicei între 11.00 şi 16.00;în cazul în care nu este posibil să vă adăpostiţi de soare, luaţi o umbreluţă şi purtaţi ochelari de soare;

Ø       ochelarii de soare - asiguraţi-vă că perechea de ochelari pe care o purtaţi este polarizată şi că razele UV nu vor penetra prin ei;

Ø       umbrela - există umbrele care protejează împotriva radiaţiilor UV şi asigură un minim de confort atunci când mergeţi prin arşiţă;

Ø       hainele - purtaţi haine cât mai deschise la culoare, care să nu atragă căldura, din materiale cât mai subţiri şi uşoare, care să nu permită corpului să transpire şi care au scris pe etichetă UPF, ceea ce înseamnă factor de protecţie împotriva ultravioletelor;

Ø       evitaţi expunerea directă la soare a bebeluşilor şi a copiilor mici;

Ø       folosiţi produse de protecţie contra radiaţiilor UVB şi UVA;

Ø       consumaţi lichide şi fructe.

Haideţi să avem grijă de sănătatea noastră!

Sursă de inspiraţie : NASA (Little SDO, Camilla SDO, Space Weather, NASA SDO), Observatorul Astronomic ,,Amiral Vasile Urseanu”, site-ul UE,  Astronomia, Centrul European al Consumatorilor România, Wikipedia.


Publicat de: Daniela Georgescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu