marți, 15 aprilie 2014

DOSARE PENALE SI SANCTIUNI CONTRAVENTIONALE

Neînmatriculat pe drumurile publice
 Poliţiştii rutieri au oprit pentru control un autoturism cu numere provizorii de înmatriculare pe bulevardul A.I.Cuza din municipiul Reşiţa, în cadrul unei acţiuni desfăşurate în dimineaţa zilei de 14 aprilie a.c.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că autovehiculul a fost condus de către O.M., în vârstă de 31 ani, însă autorizaţia de circulaţie provizorie a fost expirată din data de 4.04.2014.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
·         
Dosare pentru distrugere
 În după-amiaza zilei de 14 aprilie a.c., Poliţia municipiului Caransebeş a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că un tânăr a spart geamul uşii de la intrarea într-un local.
Din primele verificări se pare că M.F., în vârstă de 25 ani, fără niciun motiv, a lovit cu pumnul geamul uşiipe care l-a spart. Tânărului i-au fost acordate îngrijiri medicale la spital.
În prezent poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, prejudiciul fiind de aproximativ 1500 lei.
Câteva ore mai târziu, Poliţia Oraşului Moldova Nouă a fost sesizată cu privire la faptul că, în cursul nopţii, persoane necunoscute au tăiat anvelopa unui autoturism.
În urma cercetărilor efectuate a fost identificat B.V., în vârstă de 28 ani, care ar fi distrus anvelopa, prejudiciul fiind de aproximativ 500 lei. Şi în acest caz a fost întocmit un dosar penal.
·         
Acţiuni şi sancţiuni
 În cursul zilei de 12 aprilie a.c., poliţiştii de la Poliţia Staţiunii Băile Herculane au orgnaizat o acţiune pe linia comercializării ilegale de alcool pe marginea DN 6, în zona localităţii Domaşnea.
Poliţiştii au identificat patru persoane din localităţile Domaşnea şi Verendin care comercializau alcool (ţuică) fără documente de provenienţă.
Celor patru le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale fiind confiscaţi totodată peste 30 litri de alcool.
Poliţiştii vor continua acţiunile pe această linie şi în perioada următoare.

·         

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu