
APROAPE 2.000 DE PERSOANE FAȚĂ DE CARE AU FOST DISPUSE MĂSURI PREVENTIVE, SUPRAVEGHEATE DE POLIŢIŞTI
Poliţia
Română a luat, în perioada 1 februarie – 14 martie a.c., măsuri pentru
supravegherea a aproape 2.000 de persoane față de care au fost dispuse
măsuri preventive, în conformitate cu prevederile Noului Cod de
Procedură Penală. De asemenea, ca urmare a
faptului că 7 persoane au
încălcat obligațiile impuse, Poliția Română a sesizat instanța de
judecată care a dispus înlocuirea măsurilor inițiale cu arestul
preventiv.
|
|
Reiterăm
faptul că, măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară
presupun obligaţii în sarcina persoanelor față de care au fost dispuse.
Poliţia verifică, periodic, modul în care aceştia își respectă
obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanța
competentă.
În luna februarie și în prima parte a lunii martie,
au fost desfăşurate activităţi specifice faţă de 1.834 de persoane pe
numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 15
persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar pe
cauțiune și față de 116 de persoane pentru care s-a dispus măsura
arestului la domiciliu.
De asemenea, ca urmare a faptului că 7
persoane au încălcat obligațiile impuse pe durata măsurilor preventive, a
fost sesizată instanța de judecată care a dispus înlocuirea măsurilor
inițiale cu arestul preventiv.
Astfel, măsura arestului preventiv
a fost dispusă față de 5 persoane care au încălcat obligațiile dispuse
pe durata controlului judiciar și față de 2 persoane care au încălcat
obligațiile pe care instanța le stabilise pe durata arestului la
domiciliu.
Într-unul din cazuri, întrucât un bărbat, din Satu
Mare, pe numele căruia inițial s-a dispus măsura preventivă a arestului
la domiciliu, a încălcat obligațiile stabilite, a fost sesizată instanța
care a dispus înlocuirea măsurii inițiale cu cea a arestului preventiv.
Un
alt bărbat, din Bistrița – Năsăud, față de care s-a dispus măsura
controlului judiciar a fost reținut pentru comiterea mai multor
infracțiunii de furt calificat, fapte comise în perioada supravegherii
judiciare. Măsura inițială a controlului judiciar a fost înlocuită, cel
în cauză fiind arestat preventiv pentru 30 de zile.
Un suspect
din județul Arad a fost arestat preventiv a doua zi după ce instanța
dispusese pe numele său măsura arestului la domiciliu, întrucât a fost
depistat de organele de poliție încălcând obligația de a nu părasi
domiciliul.
Reamintim faptul că, odată cu intrarea în vigoare a
noilor prevederi procesual penale au fost operaţionalizate Birourile de
Supraveghere Judiciară de la nivelul I.G.P.R., D.G.P.M.B. şi I.P.J.-uri,
precum şi compartimente de supraveghere judiciară la nivelul poliţiilor
municipale, altele decât cele reşedinţă de judeţ.
Aproximativ 500 de poliţişti îşi desfăşoară, la nivel naţional, activitatea în cadrul acestor structuri.
De
asemenea, la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române a fost
dezvoltată o aplicaţie informatică pentru evidenţa acestora şi a fost
elaborată o metodologie privind supravegherea persoanelor faţă de care
s-a dispus măsura controlului judiciar, controlului judiciar pe cauţiune
sau arestului la domiciliu, pentru aplicarea, la nivel naţional, în mod
unitar, a prevederilor legale. Sursa:
IGPR |
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu