Ordinul pentru aprobarea normelor privind identificarea şi înregistrarea câinilor cu stăpân a fost transmis, în data de 8 ianuarie către Monitorul Oficial al României, în vederea publicării.
Ordinul va intra în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării.
În
Ordinul menţionat sunt prevăzute obligativitatea proprietarilor de a-şi
identifica şi înregistra câinii şi modul de funcţionare şi de
gestionare a Registrului de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân.
Sunt stabilite prin actul normativ modalităţile prin care se realizează:
•identificarea
individuală şi înregistrarea fiecărui câine şi a evenimentelor din
viaţa acestuia, a proprietarului animalului, înregistrarea informaţiilor
veterinare şi scoaterea din evidenţă în cazul morţii;
•înregistrarea utilizatorilor, identificatorilor şi operatorilor Registrului de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân.
Astfel,
câinii cu stăpân vor putea circula pe teritoriul României, doar
însoţiţi de proprietari şi de carnetul de sănătate, care atestă
identificarea şi înregistrarea animalului în Registrul de Evidenţă a
Câinilor cu Stăpân, precum şi acţiunilor sanitare veterinare efectuate.
Câinii se identifică şi se înregistrează cu respectarea următoarelor termene:
a)câinii
nou născuţi cu proprietar - în termen de maxim 90 de zile de la fătare,
dar în orice caz înainte de vânzarea, donarea cu titlu gratuit sau
scoaterea în spaţii publice a acestora;
b)câinii
adulţi cu proprietar – până la data de 1 ianuarie 2015 şi în orice caz
înainte de vânzarea, donarea cu titlu gratuit sau scoaterea în spaţii
publice a acestora şi cel mai târziu înaintea vaccinării contra rabiei;
c)câinii proveniţi din adăposturile publice – în momentul adopţiei, înainte de a părăsi adăpostul;
d)înregistrarea
în Registrul de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân a câinilor identificaţi
se realizează odată cu microciparea şi eliberarea carnetului de
sănătate, în cazul prezentării proprietarilor la sediul operatorilor
Registrului de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân (cabinete veterinare),
respectiv în maxim 5 zile de la implantarea microcipului, în cazul
deplasării medicului veterinar la sediul proprietarului sau în cazul în
care, din motive tehnice, nu a fost posibilă înregistrarea în RECS.
Câinii
identificaţi înainte de data intrării în vigoare a acestui act normativ
cu un microcip care nu corespunde standardelor ISO 11784 sau 11785, vor
fi identificaţi, înregistraţi şi se vor emite noi carnete de sănătate,
conform prezentelor norme.
Pentru
înregistrarea câinilor, proprietarii vor prezenta medicilor veterinari,
operatori ai Registrului de Evidenţă al Câinilor fără Stăpân,
documentele şi informaţiile de identificare necesare şi vor solicita
identificarea electronică cu microcip aprobat de Autoritatea Naţională
Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Proprietarii
de câini au obligaţia de a notifica medicului veterinar de liberă
practică, operator al Registrului de Evidenţă al Câinilor fără Stăpân,
în termen de 7 zile de la producerea lor, evenimentele referitoare la
animal: vânzare, cumpărare, pierdere, dispariţie, furt, donaţie, moarte.
Proiectul acestui Ordin poate fi consultat pe pagina de web a ANSVSA la:
Serviciul Comunicare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu