În anul 2013 întreaga activitate a personalului inspectoratului a fost
coordonată pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite de către conducerea
Poliţiei Române:
1). Creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni prin
protejarea persoanei, protejarea patrimoniului, siguranţa stradală şi siguranţa
rutieră;
2). Prevenirea şi combaterea
infracţionalităţii organizate şi
transfrontaliere, destructurarea grupărilor infracţionale;
transfrontaliere, destructurarea grupărilor infracţionale;
3). Asigurarea climatului de
legalitate a mediului de afaceri în domeniul de referinţă: combaterea evaziunii
fiscale, achiziţiile publice, contrafacerea de mărfuri, contrabanda, corupţia
şi protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene;
4). Asigurarea resurselor umane,
a mijloacelor materiale şi financiare necesare dezvoltării şi menţinerii
capacităţii operaţionale.
PREVENIREA ŞI COMBATEREA
CRIMINALITĂŢII
PREVENIREA CRIMINALITĂŢII
În anul 2013 au fost în vigoare 12 protocoale de
colaborare/programe parteneriale (între care 9 au fost încheiate sau reînnoite
pe parcursul anului).
La nivelul judeţului s-au derulat trei programe locale de prevenire şi
combatere a criminalităţii:
Programul local de prevenire a infracţiunilor de furt – 2013 (prioritate
naţională);
Programul local de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării
minorilor 2013 (prioritate naţională).
Programul local de prevenire a infracţiunilor cu violenţă 2013 (prioritate
naţională).
Au fost realizate 83 de modele de flyere, pliante, afişe sau alte tipuri de
materiale preventive. Au fost tipărite şi distribuite, pe parcursul anului,
peste 10.000 de materiale preventive către cetăţeni. Pe site-ul inspectoratului
şi pe reţele sociale au fost postate 34 materiale cu caracter informativ-preventiv.
Lucrătorii compartimentului de specialitate au participat la 206 activităţi
cu caracter preventiv, 14 fiind derulate în colaborare cu autorităţi publice
locale, 6 cu ONG-uri, 162 cu unităţile de învăţământ, 6 în instituţii de
ocrotire, 12 cu Inspectoratul Şcolar Caraş-Severin iar la 103 au participat şi
reprezentanţi ai altor structuri ale I.P.J. Caraş-Severin. Numărul total al
beneficiarilor activităţilor iniţiate şi desfăşurate de lucrătorii C.A.P.C. a
fost de 8.642 de persoane din care 7.318 minori.
Între activităţile desfăşurate pe această linie au fost:
Finalizarea campaniei „Nu lăsa
violenţa să te transforme într-un infractor”
Campanii de prevenire:
Programul cadru de cooperare interinstituţională în domeniul prevenirii
criminalităţii din mediul şcolar rural desfăşurat sub denumirea „Caravana
prevenirii în mediul rural” în cadrul căruia au fost realizate 61 de sesiuni de
informare la care au participat 3.040 de elevi şi 197 de cadre didactice.
Campania „Eşti informat, eşti
prevenit”;
Campania de informare pentru prevenirea dispariţiilor de minori „Împreună pentru siguranţa copiilor”;
„Vacanţă în siguranţă”;
Campania de prevenire a furturilor din locuinţe „Nu-ţi scăpa casa din ochi”;
„Săptămâna Prevenirii
Criminalităţii”.
Activităţi punctuale în şcoli şi instituţii de ocrotire (ex. simpozionul „Delincvenţa juvenilă – o problemă a
societăţii contemporane”, „Absenteismul
– o problemă ce poate fi rezolvată”).
În ceea ce priveşte activitatea de cercetare, în
anul 2013 au fost realizate 67 de
studii/cercetări/analize/rapoarte (iniţiate pe plan local sau naţional), între
care:
Iniţierea pe plan local şi realizarea cercetării „Prevalenţa consumului de substanţe psihoactive în rândul elevilor de
liceu”, cercetare desfăşurată simultan în judeţele Caraş-Severin şi Brăila;
Realizarea unor activităţi de tip focus-group cu elevi de liceu în cadrul
cercetării privind cunoaşterea particularităţilor publicurilor frecvente cărora
poliţia li se adresează în cadrul campaniilor de prevenire;
realizarea a 51 de analize şi 42 de hărţi criminogene.
Privind colaborarea cu mass-media: lucrătorii compartimentului de analiză
şi prevenire a criminalităţii au fost prezenţi în 67 emisiuni/intervenţii/ştiri
radio-TV şi au contribuit la publicarea a 85 ştiri/articole în presa scrisă
locală.
COMBATEREA CRIMINALITĂŢII
Infracţiunile sesizate au scăzut cu
10,3% faţă de anul 2012, în perioada analizată fiind sesizate un număr de 9.188 infracţiuni, din care 1061 sunt
de natură economico-financiară, 5145 de natură judiciară şi 2982 de altă
natură, 6021 în mediul urban şi 3167 în mediul rural (locul 24 pe ţară cu 2905
infracţiuni sesizate la 100.000 locuitori).
În anul 2013 au fost înregistrate 4958
infracţiuni în care a fost începută urmărirea penală, la care se adaugă 461 infracţiuni înaintate către
procuror cu propunerea de declinare, personalul inspectoratului constatând în total 5.419 infracţiuni, cu
9,6% mai puţine infracţiuni faţă de anul 2012. Din totalul de 5419
infracţiuni, 1218 sunt de natură economico-financiară, 2102 de natură judiciară
şi 2099 de altă natură.
Cele 4958 de infracţiuni în competenţa de cercetare a poliţiei sunt 1069 in rem şi 3889 in personam, 1085 economico-financiare, 1992 judiciare şi 1881 de
altă natură (locul 17 pe ţară, 1567 infracţiuni la 100.000 locuitori).
În ceea ce priveşte cele 461 infracţiuni declinate, acestea sunt 133
economico-financiare, 110 judiciare şi 218 de altă natură. Judeţul nostru se
situează pe locul 20 pe ţară, cu 143 infracţiuni la 100.000 de locuitori.
Din totalul infracţiunilor, 1357, reprezentând 25,04% (+ 6,15% faţă de anul
2012) au fost descoperite în flagrant.
În cursul anului 2013 au fost cercetate 3553 persoane faţă de 3797 în anul
2012 (- 244, -6,4%), din care au fost reţinute sau arestate 98 (+ 19, +24%).
Având în
vedere rezultatele obţinute şi faptul că numărul infracţiunilor cu violenţă
este scăzut, apreciez că judeţul nostru poate fi caracterizat ca fiind un judeţ
liniştit şi sigur.
INFRACŢIONALITATE JUDICIARĂ
În anul 2013 infracţiunile sesizate contra persoanei au scăzut de la 2536
la 2038 (- 19,63%), cele constatate contra persoanei au scăzut de la 628 la 521
(- 17%), iar numărul infracţiunilor de mare violenţă a scăzut de la 25 la 19:
- infracţiunile de omor au scăzut de la 10 la 4,
- tentativa de omor scade de la 6 la 4,
- violul urmat de moartea victimei scade de la 1 la 0,
- vătămarea corporală gravă scade de la 7 la 6,
- lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte cresc de la 0 la 4,
- tâlhăria urmată de moartea victimei este constantă, 1.
Vătămarea corporală cunoaşte o creştere de la 85 infracţiuni la 93, din
care 49 de conducători auto. Faptele de loviri şi alte violenţe scad de la 288
la 240 (- 16,6%). Scad, de asemenea, ameninţările, de la 126 la 73.
Prin comparaţie cu celelalte judeţe, suntem pe locul 22 pe ţară la
infracţiunile sesizate contra persoanei (644 infracţiuni la 100.000 locuitori)
şi pe locul 31 la cele constatate (157 infracţiuni la 100.000 locuitori).
Un caz mai deosebit, soluţionat în această perioadă, a
fost înregistrat pe raza localităţii Măru , o infracţiune de tâlhărie urmată de
moartea victimei, faptă comisă asupra unei persoane cu domiciliul în Domașnea,
autorul lovind victima cu un par în zona capului, după care a strangulat-o cu o
funie și a spânzurat-o de creanga unui copac, sustrăgându-i
telefonul mobil și lănțișorul de aur. Fapta a fost înregistrată iniţial cu A.N.
iar în urma activităţilor desfăşurate, a fost identificat autorul (C. ADRIAN,
de 23 de ani, din comuna Găvojdia, județul Timiș).
Criminalitatea
juvenilă
În anul 2013 prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor a
continuat să fie un domeniu prioritar al Poliţiei Române. La nivelul judeţului
Caraş-Severin a fost implementat şi s-a derulat „Programul local de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării
minorilor”.
Situaţia totală comparativă 2012/2013:
Faţă de anul 2012,
în anul 2013 se constată o creştere medie a numărului de minori cercetaţi în
dosare cu urmărirea penală începută, de la 222 la 247 (+11,3%) şi o stagnare în
ceea ce priveşte infracţiunile cu urmărirea penală începută la care au
participat minori în calitate de autori (225).
Situaţia pe principalele genuri de infracţiuni săvârşite cu participarea
minorilor:
Cele mai multe infracţiuni la care au participat minori în calitate de
autori au fost cele contra patrimoniului (159), în special furturi (146). A
scăzut cu 50% numărul tâlhăriilor la care au participat minori în calitate de
autori (2), a scăzut la jumătate numărul infracţiunilor la viaţa sexuală cu
autori minori (6). Numărul minorilor cercetaţi pentru săvârşirea unor
infracţiuni contra persoanei a scăzut cu 42,5%, însă a crescut cu 23,3% numărul
minorilor cercetaţi pentru furturi.
Inspectoratul nostru a încheiat „Programul
local de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor” cu
rezultate bune şi propunem conducerii Poliţiei Române continuarea acestui
program şi în anul 2013.
Criminalitatea
contra patrimoniului
Infracţiunile sesizate contra patrimoniului scad de la 4.686 la 4.115 (-
571, - 12,18%), iar cele constatate scad de la 2.544 la 1.988 (- 556, -
21,85%).
Situaţia infracţiunilor sesizate pe genuri se prezintă astfel:
- furturile scad de la 2.932 la 2.727 (- 6,99%),
- furturile din locuinţe scad de la 509 la 493 (- 3,14%),
- furturile din societăţi comerciale cresc de la 458 la 471 (+ 2,8%),
- furturile din buzunare, poşete, genţi cresc de la 46 la 98 (+ 113%),
- furturile din auto cresc de la 140 la 203 (+ 45%),
- furturile de componente din exteriorul autoturismelor scad de la 138 la
72 (- 47,8%)
- furturile de auto cresc de la 27 la 31 (+ 14,8%),
- tâlhăriile scad de la 44 la 31 (- 41,9%),
- înşelăciunile scad de la 491 la 321 (- 52,9%).
Prin comparaţie cu celelalte judeţe, ne situăm pe locul 34 pe ţară la
infracţionalitatea sesizată contra patrimoniului, cu 1301infracţiuni la 100.000
locuitori, din care la furturi locul 32 pe ţară (862 infracţiuni la 100.000
locuitori) iar la tâlhării locul 37 pe ţară (10 infracţiuni la 100.000 locuitori).
Este înregistrată prima scădere a infracțiunilor contra
patrimoniului în ultimii ani, cel mai important fiind faptul că am înregistrat
scăderi la furturi și la tâlhării.
REGIMUL ARMELOR, EXPLOZIVILOR ŞI
SUBSTANŢE PERICULOASE
Pe această linie de muncă activitatea s-a desfăşurat în baza
planurilor de acţiune iniţiate la nivel naţional:
Acţiunea naţională privind monitorizarea şi destructurarea grupurilor
infracţionale;
Acțiunea națională privind viza autorizaţiilor de deţinere sau, după caz, de folosire a
armelor şi muniţiilor precum şi de funcţionare a poligoanelor de tragere;
Acţiunea naţională privind verificarea firmelor de curierat;
Acţiunea naţională privind combaterea actelor de braconaj, comise în
special de vânătorii străini;
Acţiunea naţională și privind combaterea actelor de
braconaj cinegetic;
Acţiunea naţională privind verificarea deţinătorilor legali de arme şi
muniţii neletale;
Acţiunea naţională pentru verificarea legalităţii desfăşurării
operaţiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice;
Acţiunea naţională pentru verificarea legalităţii desfăşurării
operaţiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice,
în perioada sărbătorilor de iarnă 2013;
Acţiunea naţională pentru prevenirea , identificarea şi sancţionarea
faptelor de natură penală şi contravenţională la regimul substanţelor
periculoase.
În evidenţe există
un număr de 52 persoane juridice şi 3.540 persoane fizice deţinătoare de arme
de foc, care au în total 4.660 arme (3.675 letale și 985 neletale).
În afara sarcinilor prevăzute din planurile de acţiune menţionate, în baza
datelor şi informaţiilor obţinute, s-au executat numeroase acţiuni pe liniile
de muncă: 35 acţiuni pe linia respectării regimului legal al armelor,
muniţiilor şi vânătorii, 20 acţiuni pe linie de materiale explozive şi 10
acţiuni pe linie de substanţe periculoase, precum şi controale: 1701 la
persoanele fizice şi juridice autorizate pe linie de arme, 24 controale la
persoanele fizice şi juridice autorizate în baza Legii 126/1995 privind
materialele explozive, 66 controale pe linie de substanţe periculoase. La
aceste activităţi au fost angrenaţi şi specialişti din cadrul A.J.V.P.S.
Caraş-Severin, Direcţiei Silvice, I.T.M. Caraş-Severin, I.S.U. „Semenic”
Caraş-Severin, A.D.R. şi A.R.R. Caraş-Severin, D.S.P. Caraş-Severin, Gărzii de
Mediu sau alte instituţii cu atribuţiuni pe această linie.
Au fost constatate
308 infracțiuni (+ 24), din care 119 la regimul armelor și munițiilor (- 28), 92 la
regimul materialelor explozive (+ 38), 5 la regimul substanțelor periculoase (+ 1),
81 de braconaj (23).
Situaţia confiscărilor de prezintă astfel:
Nr.
crt.
|
Categorie
|
U/M
|
2012
|
2013
|
Arme letale
|
bucăţi
|
62
|
100
|
|
Arme neletale
|
bucăţi
|
69
|
20
|
|
Muniţii
|
bucăţi
|
601
|
2249
|
|
Materii explozive
|
kg
|
18,64
|
2,42
|
|
buc.
|
372
|
150
|
||
Substanţe toxice,
|
kg
|
4,883
|
3,1
|
|
din care mercur
|
kg
|
2,81
|
2,6
|
|
Articole pirotehnice
|
Kg.
|
-
|
172,45
|
|
Substanțe radioactive
|
Kg.
|
-
|
0,04
|
Apreciem că, prin
rezultatele obţinute pe linie de arme, explozivi şi substanţe periculoase, s-a
reuşit prevenirea evenimentelor negative şi stăpânirea situaţiei operative.
CRIMINALITATEA
ECONOMICO-FINANCIARĂ
Au fost sesizate 1.061 infracţiuni de
natură economico-financiară (faţă de 1.343 în anul 2012, - 282, - 21,07%) şi
a fost începută urmărirea penală pentru un număr de 1.218 infracţiuni de natură
economico-financiară (faţă de 1.390 în
anul 2012, - 172, - 12,37%), situându-ne pe locul 13 pe ţară cu 343
infracţiuni la 100.000 locuitori la infracţiunile constatate.
În cursul anului
2013 au fost desfăşurate activităţi în cadrul a 18 acţiuni iniţiate de
I.G.P.R., majoritatea pe linia combaterii
evaziunii fiscale, în cadrul cărora au fost verificate peste 560 societăți comerciale, fiind obținute următoarele
rezultate:
a fost începută urmărirea penală pentru un număr de 139 dosare penale (+
5),
cauzele complexe instrumentate aferente celor 9 domenii de evaziune fiscală
cresc de la 15 la 16, cresc de asemenea numărul dosarelor penale în care sunt
prezente grupări infracţionale, de la 7 în 2012 la 11 în 2013,
creşteri sunt înregistrate şi la numărul de persoane reţinute de la 11 la
25 de persoane, la persoane cu interdicţii de a nu părăsi localitate sau ţara
de la 4 la 60,
valoarea bunurilor indisponibilizate în cadrul dosarelor penale crește de la 1.214.384 la
1.453.246 lei, iar în cazul valorii bunurilor asupra cărora au fost aplicate
măsuri asigurătorii sumele se dublează, de la 1.543.441 lei se ajunge la
3.945.935 lei,
creşte de asemenea cu peste 500% valoarea sumelor recuperate din evaziune
fiscală în urma soluţiilor finale date de unităţile de parchet ca urmare atât a
aplicării cu rapiditate a măsurilor asigurătorii cât şi ca urmare a strângerii
probatoriului adecvat, astfel că sumele achitate în baza art. 10 din Legea
241/2005 se ridică la 1.346.199 lei în cursul anului 2013.
În data de 04.10.2013 poliţişti
din cadrul S.I.F. şi alţi poliţişti din I.P.J. Caraş-Severin cu suportul
informativ al S.R.I. au efectuat un nr. de 9 percheziţii la sediul unor
societăţi comerciale şi puncte de lucru ale acestora situate în judeţele
Caraş-Severin şi Timiş, ocazie cu care au fost ridicate un număr de 94 de
unităţi de calculator şi servere. Au fost conduse la sediul I.P.J.
Caraş-Severin număr de 15 persoane în vederea audierilor, dintre care, pentru
un număr de 8 învinuiţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin a
dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea. A fost începută
urmărirea penală faţă de un număr de 90 de societăţi comerciale, cercetate sub
aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută şi pedepsită de
art. 9, lit. a) şi b) din Legea 241/2005. Prejudiciul estimat este de
cca. 1.000.000 lei.
În vederea prevenirii şi combaterii
ilegalităţilor din domeniul vamal, respectiv a contrabandei în special cu
produse din tutun, au fost constatate un număr de 73 infracţiuni, din
care 41 infracţiuni contrabandă şi 32 prevăzute şi sancţionate de Codul
Fiscal, constând în aceea că se introduc în ţară cantităţi considerabile de
tutun fără respectarea dispoziţiilor legale la trecerea vămilor, sau se trece
în mod clandestin peste frontiera de stat.
Astfel
pe linia combaterii traficului de tutun, în urma activităţilor desfăşurate pe
această linie au fost ridicate în vederea confiscării cantitatea de cca.
700.000 ţigarete a cărei valoare se ridică la suma de 486.357 lei, fiind
reţinute 21 persoane pentru 24 de ore, magistraţii dispunând cercetarea a 15
învinuiți în stare de libertate, în condiţiile aplicării măsurii obligării de a nu
părăsi localitatea, iar pentru 10 persoane au fost emis mandat de arestare, au
fost indisponibilizate 4 autovehicule folosite la comiterea acestor
infracţiuni.
Totodată a fost
efectuate 38 de percheziţii domiciliare în vederea probării activităţii
infracţionale.
Pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor ce se comit în domeniul proprietăţii intelectuale,
în cursul anului 2013, au fost planificate, organizate şi executate 55 acţiuni
pentru combaterea acestui fenomen la societăţi comerciale, dar şi la
diferite persoane fizice în legătură cu care existau date şi informaţii că
deţin, multiplică, implementează sau comercializează produse dintre cele
protejate prin lege. Au fost constate un număr de 60 infracţiuni, respectiv 55 infracţiuni
în domeniul Legii 8, 5 infracţiuni la
Legea 84 din 1998, în ultima perioadă constatându-se că
majoritatea societăţilor comerciale respectă legislaţia din domeniu referitoare
la existenţa autorizaţiilor prevăzute de lege pentru folosirea unor anumite
programe sau mărci.
În vederea protejării bugetului
consolidat de stat pe linia combaterii evaziunii fiscale au fost efectuate
cercetări într-un număr de 494
dosare, fiind începută urmărirea penală, pentru săvârşirea a 393
infracţiuni de evaziune fiscală, în creştere faţă de perioada anterioară a
anului 2012, când au fost constate doar 188 infracţiuni.
În urma finalizării cercetărilor în dosarele cu începere a urmăririi penale
a rezultat faptul că prin infracţiunile comise bugetul de stat a fost prejudiciat
cu suma de 5.599.118 lei, reuşindu-se recuperarea efectivă a unui prejudiciu de
2.559.130 lei, iar pentru un prejudiciu de 1.081.070 lei au fost aplicate
sechestre asiguratoare asupra unor bunuri mobile şi imobile. În conformitate cu
prevederile art. 10 din Legea 241/ 2005 cuantumul achitat este de 1.379.256
lei. Au fost efectuate 103 percheziţii la sediul unor firme şi la domiciliile
unor administratori de societăţi comerciale.
În vederea prevenirii şi combaterii înşelăciunilor,
inclusiv a celor săvârşite prin intermediul instrumentelor de plată, în
domeniul asigurării-reasigurării şi a leasing-ului financiar au fost efectuate
numeroase verificări pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a
persoanelor care au comis ilegalităţi în acest domeniu, astfel că în perioada
analizată a fost începută urmărirea penală în 61 dosare pentru comiterea unui
număr de 344 infracţiuni, în care sunt cercetate 176 persoane.
Pe linia prevenirii şi descoperirii ilegalităţilor din domeniul achiziţiilor publice, a ilegalităţilor în domeniul administraţiei publice, a
actelor şi faptelor de corupţie au începută urmărirea penală pentru un număr de
31 infracţiuni, iar pentru un număr de 24 infracţiuni a fost declinată
competenţă pentru fapte de corupţie sau asimilate acestora, 10 dosare fiind
declinate la unităţile de parchet, respectiv 3 dosare la DNA .
De asemenea au fost constate şi alte ilegalităţi comise de funcţionarii
publici cu ocazia cercetărilor, fiind începută urmărirea penală pentru un număr
de 26 infracţiuni de abuz în serviciu, dintre care 19 de abuz în serviciu
contra intereselor publice.
Pe linia prevenirii şi descoperirii actelor
şi faptelor de corupţie au fost organizate şi executate activităţi
investigative într-un număr de 10 dosare penale declinate la Parchet (- 7) iar 3 la DNA Timişoara (- 8),
în cadrul cărora au fost implicate sub aspectul săvârşirii de fapte de corupţie
un număr de 17 persoane (- 47), fiind constatate un număr de 24 de infracţiuni.
CRIMINALITATEA STRADALĂ
Pentru asigurarea siguranţei cetăţeanului, prevenirea şi combaterea
criminalităţii, efectivele de ordine publică au acţionat conform planurilor de
acţiune punctuale urmărind creşterea autorităţii poliţiei, asigurarea
respectării legii şi reducerea timpului de reacţie la solicitările cetăţenilor
printr-o prezentă activă, în locurile, mediile şi zonele de interes operativ,
împreună cu celelalte forţe ale structurilor M.A.I. din judeţ.
La nivelul judeţului au fost organizate acţiuni preventiv-reactive, în
sistem integrat, pe perioade de timp limitate, în cadrul cărora au fost
folosite atât efective proprii cât şi jandarmi, poliţie de frontieră etc.
Pentru prevenirea si combaterea fenomenului infracțional stradal si stoparea
trendului ascendent înregistrat pe acest segment la începutul anului, la
nivelul județului au fost executate un număr de 2.700 acțiuni cu efective mărite,
17.124 controale directe, 9.487 intervenții la solicitările cetățenilor, 1.093 participări
la măsuri de ordine cu ocazia diferitelor adunări publice, 10.304 activităţi în
unitățile de învățământ sau zona adiacenta acestora.
Totodată s-a
acţionat pentru asigurarea climatului de siguranţă publică în incinta şi
zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, fiind înregistrate 20 de
astfel de evenimente (- 10), din care 20 în incinta unităţilor de învăţământ (-
2) şi 2 în zona adiacentă acestora (- 8), fiind implicaţi 6 elevi şi 7
alte categorii de autori, 17 elevi au fost victime.
În sprijinul
lucrătorilor de ordine publică, au fost atraşi lucrători jandarmi şi poliţişti
de frontieră, dispozitivele de siguranţă publică au fost suplimentate după cum
urmează:
în medie cu 35 lucrători jandarmi constituindu-se patrule mixte la Poliţia municipiului
Reşiţa şi Caransebeş, poliţia oraş Oraviţa, Bocşa și la Secția 6 de Poliție Rurală Bozovici;
în medie 4 patrule mixte cu lucrători de la Poliţia de Frontieră la
poliţia oraş Moldova Nouă, Secția 7 de Poliție Rurală Moldova Nouă,
Secția 8 de
Poliție
Rurală Oravița și Secția 9 de Poliție Rurală Răcășdia.
S-a acționat în cooperare și cu poliția locală, fiind
constituite patrule mixte: 4 la poliţia oraş Moldova Nouă, 2 la politia
municipiului Reşiţa şi 2 la politia municipiului Caransebeş.
În anul 2013 au fost sesizate 315 infracţiuni stradale, cu 15 mai puţine
decât în anul 2012 cu o scădere de 4,54%, înregistrându-se scăderi atât în
mediul urban (de la 275 sesizate în 2012 la 267 în 2013) cât şi în mediul rural
(de la 55 sesizate în 2012 la 48 în 2013).
Situaţia infracţiunilor
stradale sesizate se prezintă după cum urmează:
Infracţionalitatea
stradală sesizată (urban + rural), pe genuri, se prezintă astfel:
- furtul total,
scade ușor de la 299 la 288, din care,
- din societăţi comerciale, scade de la 43 la 38,
- din exteriorul auto, scade de la 86 la 49,
- din buzunare, poşete, genţi, crește de la 2 la 9,
- din auto crește de la 102 la 113,
- de auto, crește de la 11 la 24,
- tâlhăria scade de
la 16 la 11,
- ultrajul scade de
la 2 la 0,
- cele prevăzute în
Legea 61/1991 scad de la 14 la 12.
Prin comparaţie cu
celelalte judeţe, suntem pe locul 30 pe ţară la infracţiunile stradale sesizate
(100 infracţiuni la 100.000 locuitori).
Trebuie să subliniem faptul că înregistrăm o scădere a infracţiunilor stradale sesizate,
faptele înregistrate sunt fără pericol social deosebit (majoritatea sunt
furturi de subzistenţă), apreciez că efectivele de ordine publică şi-au atins
obiectivele asumate în anul 2013.
CRIMINALITATEA ÎN MEDIUL RURAL
În anul 2013 efectivele
de ordine publică din mediul rural au acționat pentru îndeplinirea
obiectivelor asumate de comanda inspectoratului, în special pentru creșterea gradului de siguranță pentru cetățeni.
În scopul menţinerii
ordinii şi siguranţei publice în sistem integrat au fost organizate si
executate de patrulări intercomunale pe timp de zi sau noapte, acţiuni și controale punctuale.
Situaţia infracţiunilor
din mediul rural se prezintă după cum urmează:
În cursul anului 2013, în mediul
rural au fost sesizate un număr de 3.167 infracţiuni, care comparativ cu anul
2012 se prezintă astfel:
Infracţiunile contra persoanei scad la 796 (- 212, - 21,03%), din care:
Omorul scade de la 5 la 1,
Tentativa de omor scade de la 2 la 0,
Vătămarea corporală gravă este constantă, 3,
Loviturile cauzatoare de moarte, cresc de la 0 la 1,
Loviri şi alte violenţe, scad de la 509 la 402,
Ameninţarea scade de la 231 la 160,
Violul scade de la 18 la 4,
Infracţiunile contra patrimoniului scad de la 1.439 la 1.290 (- 149, -
10,35%):
Furtul scade de la 816 la 775 (- 4,90%),
Din locuinţe creşte de la 220 la 238,
Din societăţi comerciale, crește de la 51 la 56,
Din auto, creşte de la 15 la 46,
Din exteriorul auto, scade de la 33 la 10,
De auto, crește de la 8 la 10,
De animale, scade de la 28 la 15,
De păsări, scade de la 9 la 7,
Tâlhăria scade de la 10 la 8,
Înşelăciunea scade de la 97 la 60,
Infracţiunile incriminate în legi speciale cresc de la 637 la
702, astfel :
Infracţiuni prevăzute de Legea 46/2008 (Codul Silvic) scad de la 199 la
197;
Infracţiuni prevăzute de Legea 103/1996 şi Legea 407/2006 – referitoare la
fondul cinegetic cresc de la 4 la 16;
Infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere (OUG 195/2002) cresc de la 189
la 268;
Alte infracţiuni prevăzute în legi speciale cresc de la 128 la 149.
În noaptea de 03/04.11.2013 lucrătorii de ordine publică din județ au acționat pe
majoritatea drumurilor naționale și județene în vederea identificării autorilor unui furt la o
societate comercială, furt sesizat prin 112. La orele 03.30 lucrători din
cadrul Secției 1 Poliție Rurală Reșița, au depistat pe raza localității Carașova
autoturismul marca înmatriculat în Anglia în care se aflau P. FLORIN, de 25
ani, domiciliat in Oțelu Roșu, C. ALEXANDRU, de 23 ani, domiciliat în comuna Zăvoi și A.
FLAVIAN NICOLAE, de 23 ani, domiciliat in Oțelu Roșu.
În urma controlului efectuat, în
autoturism au fost depistate bunuri care ulterior s-a stabilit că au fost
sustrase în noaptea respectivă dintr-un magazin situat pe raza localității Bănia,
în baza probelor administrate fiind dispusă reținerea acestora. Ulterior, cu
ocazia extinderii cercetărilor, s-a constatat că aceștia sunt
autorii mai multor furturi din societăți comerciale, comise pe raza județului Caraș-Severin și pe raza
județului Timiș, fapte care inițial au rămas cu autori necunoscuți, ca o
caracteristică comună fiind faptul că acestea au fost comise prin forțarea ușilor sau
geamurilor termopan.
În concluzie apreciez că în mediul rural
gradul de siguranţă este corespunzător, efectivele de ordine publică şi-au
atins obiectivele asumate în anul 2013.
INFRACŢIONALITATEA ÎN DOMENIUL
SILVIC
În anul 2013, s-a acţionat în cadrul Planului Comun de Acţiune ”Scutul Pădurii 2013“, având ca
principal obiectiv ”păstrarea
integrităţii fondului forestier naţional prin prevenirea şi combaterea
tăierilor ilegale de arbori din păduri, respectiv descoperirea şi încriminarea
faptelor ilegale asociate din circulaţia, exploatarea, depozitarea, prelucrarea
primară, comercializarea materialului lemnos.”
Pentru realizarea
acestui obiectiv au fost reactualizate protocoale de colaborare şi au fost
executate acţiuni şi controale, cu
specialiştii, I.T.R.S.V. Timişoara, Direcţia Silvică Caraş-Severin, Garda de
Mediu, Garda Financiară, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Vamă şi Jandarmeria
Română, urmărind în special
identificarea tăierilor ilegale la exploatările forestiere dar şi în afara
acestora, iar conform tematicii de control în colaborare cu Garda
Financiară s-a urmărit la agenţii economici de profil modul de gestionare,
emitere, completare şi păstrare a documentelor de însoţire a materialelor
lemnoase, stabilirea stocurilor faptice şi inventarierea pe specii şi
sortimente etc.
În baza direcţiilor de acţiune stabilite au fost
executate 1692 acţiuni şi controale (+ 528), din care: în fondul
forestier 297, pe linia provenienţei, prelucrări, depozitări şi valorificări
materialului lemnos 187, pe linia legalităţii transportului materialului lemnos
259, împreună cu specialişti silvici, aparţinând Direcţiei Silvice
Caraş-Severin, ocoalelor silvice sau din cadrul I.T.R.S.V. Timişoara.
În urma acestor activităţi preventive au fost verificate 99 de exploatări
forestiere, 95 instalaţii de debitat, 49 depozite, 9 târguri, pieţe oboare,
2456 mijloace de transport.
Au fost sesizate 230 (-10) infracţiuni silvice, din care 175 au fost cu
autori cunoscuţi şi 55 cu autori necunoscuţi, 167 infracţiuni
fiind de tăiere ilegală de arbori, scoatere din rădăcini a arborilor, puieţilor
ori lăstarilor, faptă prev. de art. 108 din Legea 46/2008.
Numărul persoanelor depistate în flagrant, a crescut de
la 51 la 59, numărul persoanelor cu atribuţii în domeniul silvic cercetate, de
la 19 la 42 şi totodată a crescut numărul de infracţiuni comise de persoane cu
atribuţii în domeniul silvic faţă de care s-a dispus începerea urmăririi
penale, de la 6 la 15.
Au fost aplicate un număr de 275 sancţiuni
contravenţionale (+126) , în valoare de 270.000 lei şi a fost ridicată în
vederea confiscării, cantitatea de 345,3 mc material
lemnos (+ 80 mc) şi cantitatea de 1658,6 mc confiscare valorică în valoare de
291.000 lei.
CERCETAREA PENALĂ
Activitatea de cercetare pe linia instrumentării şi soluţionării cauzelor
penale a avut ca obiective prioritare: optimizarea activităţii profesionale, a
eficienţei, calităţii, operativităţii, a finalităţii judiciare, îmbunătăţirea
indicatorilor muncii, consolidarea colaborării între formaţiunile operative şi
a parteneriatului cu unităţile de parchet precum şi eliminarea eventualelor
neajunsurilor şi disfuncţiilor.
Volum:
- în cursul anului 2013, la nivelul inspectoratului, s-au aflat în
lucru 20.147 cauze şi lucrări penale (7.500 din anul anterior, 12.647
înregistrate în acest an),
- au fost soluţionate 12.793 dosare penale (cauze şi lucrări penale), 3.413
cauze penale şi 9.310 lucrări penale, din care 20 cauze complexe de natură
economică,
- au rămas în lucru 7.424 lucrări şi cauze penale.
În anul 2013 au fost încarcerate un număr total de 281 persoane, au fost
puse în libertate 65, iar un număr de 219 persoane au fost transferate la
penitenciar. Au fost efectuate un număr de 430 misiuni de escortă pentru
însoţirea persoanelor reţinute/arestate la instanţe, parchete sau alte
instituţii.
POLIŢIA DE PROXIMITATE ŞI
SIGURANŢA COMUNITĂŢII
În anul 2013, activitatea poliţiştilor de proximitate a fost orientată în
principal pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional stradal şi
creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului.
Pentru realizarea obiectivelor stabilite şi transpunerea în practică a
măsurilor preventive, poliţiştii de proximitate au organizat şi executat 6227
activităţi în cadrul comunităţilor (+ 2338) din care: 788 cu asociaţiile de
proprietari (+ 46), 430 cu administraţiile publice locale (+ 185), 961 în mediile
de afaceri (+ 379), 11 cu ONG-uri (- 5), 3929 în unităţile de învăţământ (+
1679), 108 cu alte instituţii (+ 54).
Ca urmare a acţiunilor preventive, poliţiştii de proximitate au depistat
370 minori lipsiţi de supraveghere (282 au fost predaţi familiilor şi 85
centrelor de ocrotire), fiind identificaţi şi luaţi în evidenţă 135 bolnavi
psihici şi 333 vagabonzi şi cerşetori.
Poliţiştii de proximitate au rezolvat un număr de 1123 sesizări,
reclamaţii, scrisori primite de la cetăţeni (+ 77 faţă de anul 2012), au
înaintat 153 informări către alte instituţii cu atribuţii în deservirea
cetăţenilor, au primit şi consiliat în punctele de consiliere un număr de 4456
persoane, au constatat 148 infracţiuni flagrante (- 18 faţă de anul 2012) şi au
aplicat 1697 sancţiuni contravenţionale (- 214).
În perioada
analizată, o gamă largă de activităţi specifice au fost desfăşurate în cadrul „Planului Teritorial Comun de Acţiune pentru
creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic şi
prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor
de învăţământ preuniversitar”, urmărindu-se prevenirea faptelor
penale comise asupra elevilor prin asigurarea unei prezenţe active la vedere a
patrulelor de poliţie în zona unităţilor şcolare, supravegherea traseelor de
deplasare spre/dinspre unităţile de învăţământ şi prezenţa poliţiştilor de
proximitate în aceste instituţii. Cu această ocazie au fost desfăşurate
864 acţiuni pentru combaterea absenteismului şcolar, ocazie cu care au fost
identificaţi un număr de 578 elevi care absentau de la cursuri.
În anul 2013 au fost luate în evidenţă un număr de 1075 stări conflictuale
(+ 282), din care 565 intrafamiliale, 146 interfamiliale şi 364 din motive
diverse.
Prin Sistemul Naţional Unic
pentru Apeluri de Urgenţă 112 au fost preluate un număr de 10.824 apeluri, dintre acestea 6824 au fost apeluri din mediul urban şi 4000 apeluri
din mediul rural.
Comparativ cu anul 2013,
situaţia se prezintă astfel:
Observăm o scădere de 12,42% a numărului total de apeluri, datorată
scăderii cu 9,83% în mediul urban şi cu 16,52% în mediul rural.
Media de apeluri 112 pe zi este de 29,65, faţă de 33,86
în anul 2012.
Situaţia lunară a apelurilor
112, comparată cu cea din anul 2013 se prezintă astfel:
Pe urgenţe, situaţia apelurilor
se prezintă astfel:
Până la 10 minute
|
Până la 15 minute
|
Până la 20 minute
|
Peste 20 minute
|
|||||
Număr
|
%
|
Număr
|
%
|
Număr
|
%
|
Număr
|
%
|
|
Total apeluri
|
10144
|
93,71%
|
515
|
4,57%
|
105
|
0,97%
|
60
|
0,55%
|
Urban
|
6695
|
98,10%
|
104
|
1,52%
|
15
|
0,21%
|
10
|
0,14%
|
Rural
|
3449
|
86,22%
|
411
|
10,27%
|
90
|
2,25%
|
50
|
1,25%
|
În mediul urban, în municipiul
Reșița au fost efectuate 3762 apeluri, reprezentând 34,7% din total (- 359 față de 2012) iar în
municipiul Caransebeș au fost efectuate 906 apeluri, 8,4% (+12 față de 2012).
În mediul rural cele mai multe
apeluri au fost efectuate din: Mehadia – 158, Zăvoi – 139, Obreja – 119, Băuțar – 111, Bozovici
93 și Berzovia 92.
Majoritatea apelanţilor sesizează scandaluri (3414, pondere de 31,5%),
furturi (1152, pondere de 10,6%), loviri (951, pondere de 8,8%), agresiuni
(1099, pondere de 10,1%) şi accidente (970, pondere de 8,9%), aceste genuri de
sesizări reprezentând aproape 70% din totalul apelurilor efectuate prin SNUAU
112.
Numărul sancţiunilor
aplicate, 4070, scade față de anul 2012 ( -184, -4,3%),
însă în realitate, ca pondere în total apeluri, a crescut faţă de anul trecut,
(37,6% sancţiuni aplicate în urma apelurilor în 2013 faţă de 34,4% în 2012),
fapt care reflectă creşterea fermităţii poliţiştilor:
2017 avertismente, 18,6% din total apeluri în 2013, faţă de 18,1% în 2012;
1995 amenzi, 18,4% din total apeluri în 2013, faţă de 16,2% în 2012;
654 sancţiuni pentru apeluri neconfirmate, conform OUG 34/2008, (+60,
+10,1%).
Ca o concluzie putem afirma că
obiectivele asumate prin programele manageriale (85% dintre intervențiile la apelurile
în mediul urban și 75% în mediul rural să fie sub 10 minute) și cele stabilite de
conducerea I.G.P.R. (90% dintre intervențiile în mediul urban să fie sub 10 minute) au
fost îndeplinite.
COOPERAREA
Cooperarea interinstituţională
Principala formă de cooperare o reprezintă cea cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi
Caraş-Severin şi cu structurile teritoriale ale Poliţiei de Frontieră, atât
linia asigurării ordinii şi siguranţei publice cât şi sub aspectul schimbului
de date şi informaţii. Bisăptămânal, la sediul inspectoratului nostru se
desfăşoară şedinţa Grupului de Coordonare şi Trasare Sarcini, la care participă
factorii de răspundere din cele trei structuri, se face schimbul de date
şi informaţii de interes operativ şi se iniţiază, organizează acţiuni comune,
menite să conducă la menţinerea ordinii şi siguranţei publice şi asigurarea
unui climat de siguranţă civică corespunzător.
Pentru gestionarea
situaţiei operative au fost desfăşurate numeroase acţiuni la care au participat
reprezentanţii Gărzii Financiare, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,
Serviciul de Supraveghere Vamală, Oficiul Judeţean de Protecţia a
Consumatorului, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Oficiul Registrului
Comerţului, Autoritatea Rutieră Română, Registrul Auto Român, Garda de Mediu,
Direcţia Silvică etc.
Cooperare internaţională
În cursul perioadei
analizate au fost înregistrate şi soluţionate la nivelul structurilor de
investigaţii criminale 6 comisii
rogatorii internaţionale primite de la autorităţile franceze (1), austriece
(2), norvegiene (1), bulgare (1) şi germane (1), ce au avut ca obiect
documentarea faptelor penale comise de cetăţenii români în străinătate,
exclusiv pentru infracţiuni de furt.
La nivelul structurilor inspectoratului au fost primite/transmise 273 (+
148) de solicitări de asistenţă poliţienească internaţională, iar prin
intermediul Centrului Operaţional au fost primite/transmise 197 formulare
SIRENE.
INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Relaţionarea cu opinia publică, organizarea de acţiuni mediatice,
permanenta deschidere la semnalările cetăţenilor sunt practici curente în
activitatea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.
Au fost susţinute 8 conferinţe de presă, iar poliţiştii inspectoratului au
participat la 412 emisiuni radio şi TV.
Referitor la activitatea desfăşurată au fost postate pe site-ul
inspectoratului, la rubrica „Ştiri”,
un număr de 1029 evenimente, fiind emise către mass-media 306 buletine de presă
şi 231 comunicate de presă.
Dintre materialele postate pe site, în ziarul local şi pe site-urile de
ştiri au fost publicate un număr de 2579 (+ 499) articole, iar la cele două
posturi de radio existente pe raza judeţului au fost 1384 de materiale care fac
referire la instituţie. Pe parcursul anului au fost realizate 608 ştiri şi
emisiuni la cele două posturi de televiziune locală.
Relaţia cu publicul
La nivelul inspectoratului, în cursul anului 2013, au fost înregistrate
2894 petiţii, cu 406 mai puține decât în anul 2012.
Din totalul de 2894 petiţii, au fost soluţionate favorabil 2221, 179
nefavorabil, 118 fiind în curs de rezolvare. În 136 de cazuri competenţa a fost
declinată către organele de justiţie sau parchet, în 235 situaţii au fost
comunicate petenţilor precizările necesare privind posibilitatea legală de
soluţionare sau returnare, iar 5 petiţii au fost clasate direct.
Un număr de 555 petiţii au fost sesizări privind comiterea de infracţiunii
contra persoanei, 275 infracţiuni contra patrimoniului, 1021 au constituit
sesizări privind tulburarea liniştii şi ordinii publice, au fost depuse şi două
scrisori de mulţumire, 137 au constituit reveniri ale cetăţenilor referitoare
probleme sesizate anterior, 839 au reprezentat diferite cereri.
În perioada analizată au fost primite în audienţă un număr de 476
persoane care au depus petiţii. Şapte persoane au fost reîndrumate către alte
instituţii. Din totalul de petiţii depuse cu ocazia audienţelor au fost
soluţionate: 377 pozitiv, 48 negativ, 12 sunt în curs de soluţionare, iar în 39
cazuri a fost declinată competenţa către alte instituţii.
În cursul anului 2013 au fost înregistrate 8 cereri la Legea nr. 544/2001 privind
liberul acces la informaţiile de interes public, răspunsurile fiind
trimise/comunicate petenţilor în termenul legal, cu maximă celeritate.
CONCLUZII
Având în vedere scăderea înregistrată la
infracţiuni sesizate (- 10,3%), la cele constatate şi declinate (- 9,6%),
precum și
faptul că numărul infracţiunilor cu mare violenţă este scăzut (19, - 6 față de 2012), apreciez că
judeţul nostru poate fi caracterizat ca fiind un judeţ liniştit şi sigur.
Am
înregistrat rezultate foarte bune şi în celelalte domenii privind siguranţa
publică: infracțiunile constatate în flagrant au crescut cu 6,15%,
infracțiunile sesizate contra patrimoniului au scăzut cu
12,18% (prima scădere după mai mulți ani), au scăzut infracțiunile stradale sesizate cu 4,54%, au scăzut infracțiunile sesizate în mediul rural cu 8,25%.
Pe linia combaterii
evaziunii fiscale am înregistrat rezultate deosebite: crește
numărul dosarelor penale, al cauzelor complexe, crește
valoarea bunurilor indisponibilizate, se dublează valoarea bunurilor asupra
cărora au fost aplicate măsuri asiguratorii, crește
cu peste 500% valoarea sumelor recuperate din evaziune fiscală.
Pe linia siguranței rutiere înregistrăm scăderi la numărul total al
accidentelor cu victime (- 7,92%), accidentele grave (- 9,58%) și cel al răniţilor grav
(- 16,20%), avem creșteri foarte mici (+ 1) la numărul persoanelor decedate
(32) şi al răniţilor ușor (332).
PRIORITĂŢI PENTRU ANUL 2014
Creşterea
gradului de siguranţă pentru cetăţeni prin protejarea persoanei, protejarea
patrimoniului, siguranţa stradală, siguranţa rutieră;
Prevenirea
şi combaterea infracţionalităţii organizate şi transfrontalieră, destructurarea
grupărilor infracţionale;
Asigurarea
climatului de legalitate mediului de afaceri în domeniul de referinţă:
evaziunea fiscală, achiziţiile publice, contrafacerea de mărfuri, contrabanda,
corupţia şi protecţia intereselor financiare ale U.E.;
Asigurarea
resurselor umane, a mijloacelor materiale şi financiare necesare dezvoltării şi
menţinerii capacităţii operaţionale a structurilor inspectoratului.
ŞEFUL INSPECTORATULUI
Comisar-şef
de poliţie
dr. STOLOJESCU GRIGORE

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu